Organizaţia PSD Ialomiţa se solidarizează cu Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu
Organizaţia PSD Ialomiţa se solidarizează cu Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, excluşi luni din partid de Comitetul Executiv Naţional al formaţiunii, în acest sens fiind adoptată o rezoluţie.
"Membrii Comitetului Executiv lărgit al PSD Ialomiţa: parlamentari, primari, consilieri judeţeni, consilieri municipali şi preşedinţi ai organizaţiilor locale PSD din judeţul Ialomiţa, întruniţi astăzi, 7 noiembrie 2018, văzând hotărârile Comitetului Executiv Naţional al Partidului Social Democrat (CEx) adoptate luni, 5 noiembrie, în spiritul valorilor fundamentale ale social-democraţiei adoptăm şi semnăm prezenta rezoluţie: 1. Considerăm că hotărârile CEx privind excluderea domnilor Marian Neacşu şi Adrian Ţuţuianu sunt neîntemeiate şi abuzive; 2. Avem încredere în deciziile domnului Marian Neacşu şi îl susţinem fără rezerve; 3. Poziţia pe care dumnealui a exprimat-o în Comitetul Executiv Naţional din 21 septembrie a exprimat poziţia întregii organizaţii care a fost consultată şi a aprobat-o. 4. Solicităm conducerii Partidului Social Democrat să dea dovadă de raţiune şi să revoce această hotărâre abuzivă de excludere a domnilor Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, care nu face altceva decât să genereze dezechilibru intern şi riscuri politice pentru următorul an electoral. Această hotărâre eronată a CEx a declanşat un sentiment de îngrijorare în rândul tuturor membrilor PSD, cu privire la libertatea de exprimare în cadrul partidului", a anunţat PSD Ialomiţa, printr-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Potrivit rezoluţiei, care are 12 puncte, PSD Ialomiţa sprijină toate iniţiativele pe care Marian Neacşu şi Adrian Ţuţuianu le vor întreprinde în continuare şi se solidarizează cu colegii din organizaţia PSD Dâmboviţa în demersurile şi iniţiativele ce vor urma. "Aceste demersuri nu vor viza unitatea şi/sau stabilitatea partidului sau a Guvernului, ci doar repunerea lucrurilor în ordinea lor firească", se precizează în documentul citat.
PSD Ialomiţa arată că apreciază rigurozitatea şi disciplina în interiorul partidului când sunt impuse prin argumente şi nu prin forţă. "Preşedintele PSD Ialomiţa, Marian Neacşu, susţine pluralismul ideilor şi crede în forţa argumentelor, nu în argumentele forţei", menţionează sursa citată.
"Semnăm, alături de Marian Neacşu şi Adrian Ţuţuianu, contestaţia care va fi adresată Comisiei Naţionale de Etică, Integritate şi Arbitraj şi Congresului PSD şi solicităm analizarea cu celeritate şi în condiţii de imparţialitate a situaţiei de drept şi de fapt. Considerăm că domnul Marian Neacşu este preşedintele ales legitim al PSD Ialomiţa şi respingem o eventuală numire a altei persoane în această funcţie de către conducerea centrală a Partidului Social Democrat. Organizaţia PSD Ialomiţa are maturitatea politică şi determinarea de a-şi alege singură conducerea, chiar şi interimară. Din acest motiv, nu vom participa la nicio acţiune politică convocată sau iniţiată de o conducere interimară a PSD Ialomiţa, care ar putea fi impusă abuziv de CEx Naţional, fără consultarea prealabilă a organizaţiei. Respingem excluderea din partid pentru exprimarea de opinii, cu atât mai mult cu cât opiniile exprimate şi susţinute de domnul Marian Neacşu şi de colegii care au semnat scrisoarea prezentată în Comitetul Executiv Naţional din 21 septembrie sunt expresia transpunerii în fapte a Programului Politic al PSD şi a Programului de Guvernare", se menţionează în rezoluţia PSD Ialomiţa.
Conform documentului, PSD Ialomiţa apreciază că performanţa politică şi electorală sunt cele mai importante criterii pe care se bazează evaluarea unui lider politic şi a organizaţiei pe care o conduce.
"De asemenea, apreciem calitatea umană a liderului nostru Marian Neacşu, echilibrul şi competenţa acestuia, spiritul neconflictual şi constructiv de care a dat dovadă totdeauna. Astfel de decizii afectează echilibrul şi liniştea din interiorul Partidului Social Democrat. Deciziile în interiorul PSD trebuie adoptate cu calm, cu raţiune şi în interesul partidului, nu pentru interese individuale ale unei persoane. Subliniem că Marian Neacşu, preşedintele PSD Ialomiţa, nu este doar un lider apreciat în organizaţia judeţeană, ci este unul dintre acei lideri care au pus umărul şi care au dus Partidul Social Democrat unde este acum, adică la guvernare", conchide rezoluţia adoptată joi de PSD Ialomiţa. AGERPRES