Organizaţia Naţiunilor Unite anchetează crimele comise de Statul Islamic în Irak

Organizaţia Naţiunilor Unite anchetează crimele comise de Statul Islamic în Irak

Anchetatori ai Naţiunilor Unite au început să strângă dovezi ale masacrelor şi altor atrocităţi comise de organizaţia jihadistă Statul Islamic (SI) în Irak, în special împotriva minorităţii yazidi, potrivit unei scrisori publicate joi, relatează AFP.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a informat Consiliul de Securitate, într-o scrisoare trimisă pe 17 august, că anchetatorii îşi încep activitatea trei zile mai târziu, sub conducerea britanicului Karim Asad Ahmad Khan, un avocat specializat în drepturile omului.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în unanimitate în 2017 o rezoluţie care deschide calea unei investigaţii, astfel încât membrii SI să răspundă în faţa justiţiei pentru crimele lor.

Femei yazidi au fost luate ostatice şi folosite ca sclave sexuale de SI atunci când organizaţia jihadistă a preluat controlul asupra regiunii irakiene Sinjar, în august 2014.

Organizaţia Naţiunilor Unite a calificat masacrele împotriva yazidi drept un posibil "genocid".

Zeci de mii de yazidi au fugit din calea masacrelor comise în august 2014 în Sinjar, iar o comisie de anchetă a ONU privind drepturile omului a raportat atrocităţi, în special împotriva femeilor şi a fetelor.

Antonio Guterres a făcut cunoscut Consiliului de Securitate că britanicul Karim Asad Ahmad Khan, numit în februarie, a efectuat o primă misiune în Irak în perioada 6-14 august.

Anchetatorii au drept misiune, conform prevederilor rezoluţiei ONU, să adune dovezi privind "crime de război, crime împotriva umanităţii sau genocid", destinate să fie utilizate de instanţele irakiene pentru judecarea membrilor Statului Islamic.AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen