Ordin MS privind atribuţiile în activitatea de testare pentru COVID-19: Probele prelevate - prelucrate în maximum 24 de ore

Ordin MS privind atribuţiile în activitatea de testare pentru COVID-19: Probele prelevate - prelucrate în maximum 24 de ore

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a stabilit, printr-un ordin, atribuţiile în activitatea de testare în vederea depistării infecţiei cu noul coronavirus la nivelul unor unităţi aflate în subordinea MS.

Potrivit documentului publicat joi în Monitorul Oficial, Institutul Naţional de Sănătate Publică coordonează şi monitorizează la nivel naţional întreaga activitate de prelevare de probe şi testare pentru depistarea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, colectează toate datele despre rezultatele probelor, fiind singura instituţie abilitată să raporteze datele oficiale Ministerului Sănătăţii şi altor autorităţi naţionale şi internaţionale.

Direcţiile de sănătate publică judeţene/ a municipiului Bucureşti organizează recoltarea şi transportul probelor prelevate la unităţile sanitare sau în alte locaţii şi testarea acestora de către unităţile de specialitate care realizează testarea RT - PCR pentru stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever determinat de noul coronavirus, în concordanţă cu capacitatea maximă de testare a acestora şi numărul de probe în aşteptare, se arată în ordinul ministrului Sănătăţii.

Totodată, direcţiile de sănătate publică au obligaţia de a verifica zilnic raportările realizate în platforma alerte.ms.ro şi raportează INSP numărul de probe repartizate unităţilor de specialitate în vederea prelucrării acestora, precum şi unităţile în cauză şi orice probleme identificate.

DSP-urile se vor adresa prioritar către cea mai apropiată unitate de specialitate care realizează testarea RT - PCR, pe care o contactează cu celeritate în vederea trimiterii probelor. În situaţia în care acea unitate nu are capacitate de testare, direcţiile de sănătate publică vor contacta cu celeritate INSP în scopul redirecţionării către o altă unitate de specialitate inclusă în program, astfel încât toate probele prelevate să fie prelucrate în maximum 24 de ore, se menţionează în ordin. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

3 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

4 Doamne, în ce țară am ajuns să trăim? / O nouă mizerie care scârbește comisă de Justiția din Ro!

5 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?