Orchestra simfonică din Boston îi aduce un omagiu lui Leonard Bernstein cu prilejul centenarului său
Crema muzicii clasice are rendez-vous la Tanglewood, reşedinţa de vară a Orchestrei simfonice din Boston, pentru a-i aduce un omagiu compozitorului american Leonard Bernstein, care ar fi împlinit sâmbătă 100 de ani, relatează AFP.
Orchestra simfonică din Boston organizează o imensă gală în pădurile din vestul Massachusetts în onoarea lui Bernstein, născut la 25 august 1918, care a fost unul dintre cei mai mari şefi de orchestră americani din toate timpurile.
Bernestein ar urma să aibă parte de un omagiu şi în Franţa, când "Serenada" sa, printre alte compoziţii, va fi interpretată la Filarmonica din Paris pe 15 şi 16 septembrie.
Aceste evenimente ar urma să încheie un an de celebrări organizate pentru a marca centenarul compozitorului, printre care şi un festival al Orchestrei filarmonice din New York, pe care a dirijat-o timp de mulţi ani.
Leonard Bernstein s-a născut în Massachusetts (nord-est) şi a avut o relaţie puternică cu Tanglewood: el a studiat aici şi a susţinut în localitate ultimul său concert înainte de moarte, în 1990.
La evenimentul de sâmbătă ar urma să fie prezenţi letonul Andris Nelsons, director muzical al Orchestrei simfonice din Boston, Michael Tilson Thomas, de la Orchestra simfonică din San Francisco, şi John Williams, compozitorul vedetă de la Hollywood, care se află în spatele coloanelor sonore originale ale unor super producţii precum "Star Wars" şi "Jurassic Park".AGERPRES