Orban: Sunt un om simplu, pot spune chiar că sunt auster; au existat perioade în care nu am înregistrat venituri

Orban: Sunt un om simplu, pot spune chiar că sunt auster; au existat perioade în care nu am înregistrat venituri

Premierul Ludovic Orban a afirmat joi că este un om simplu, ba ''chiar auster'', iar în perioadele în care nu a avut venituri nu a cerut ajutor de şomaj.

Prim-ministrul şi-a făcut publică miercuri declaraţia de avere .

"Sunt un om simplu, care pot spune chiar că sunt auster, şi cheltuielile pe care le fac sunt cheltuielile pe care le face orice om normal. Sigur că în viaţă ai ani mai buni, ani mai răi, luni mai bune, luni mai rele, nu întotdeauna trăieşti numai strict din venitul pe care îl încasezi pe parcursul unui an, ci şi din veniturile pe care le-ai avut anterior sau din alte cheltuieli", a spus Orban, întrebat de presă cum s-a descurcat anul trecut cu 3.000 de lei pe lună.

El a adăugat că în cei 30 de ani de carieră în viaţa publică a deţinut funcţii importante în statul român - viceprimar general al Capitalei, ministru al Transporturilor, preşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, parlamentar şi acum prim-ministru.

"Ce puteţi vedea este că am trăit strict din indemnizaţia pe care am primit-o pentru funcţiile publice pe care le-am deţinut şi cred că acesta este lucrul cel mai important. Au existat anumite perioade în care, să spun, nu am înregistrat venituri, şi aici vreau să reţineţi că nu m-am dus şi nu am cerut niciun ajutor de şomaj în perioada respectivă. Faptul că pe unele companii s-a pus presiune strict din cauza faptului că au îndrăznit să facă un contract de muncă cu mine a arătat totuşi anormalitatea statului român condus de PSD", a menţionat acesta.

Orban a subliniat că datoria de 10.000 de euro care apărea în declaraţia sa de avere din 2017 a fost plătită de mult timp, dar nu în anul 2018.

Premierul Ludovic Orban deţine, potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Guvernului, o casă de locuit, un autoturism şi două depozite bancare.

Potrivit documentului, şeful Executivului dispune de o casă de locuit în Ilfov dobândită în anul 2014. Imobilul are o suprafaţă de 200 de metri pătraţi şi este deţinut în co-proprietate cu soţia sa Mihaela Orban.

Totodată, premierul a mai trecut în declaraţia de avere un autoturism Volkswagen Passat fabricat în 2007, dar şi două depozite bancare, constituite în 2010 pe numele soţiei. Unul dintre depozite, deschis la Raiffeisen Bank, are o valoare de 5.535 euro, iar cel de-al doilea, la Banca Comercială Română, de 6.275 euro.

Din aceeaşi declaraţie de avere rezultă că Ludovic Orban a înregistrat în 2018 venituri nete de peste 37.000 de lei pentru consultanţă tehnică, din care 28.356 lei de la SC Revicond Canaltech SRL din comuna Riciu - judeţul Mureş, iar 9.000 de lei - de la S.C.P. Doru Trăilă & Asociaţii Bucureşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”