Orban: Strategia Națională de Apărare, dezbătută de Parlament pe 22 iunie, după mesajul lui Iohannis
Birourile permanente reunite ale Parlamentului au luat decizia de a transmite comisiilor de specialitate Strategia Națională de Apărare, urmând ca subiectul să intre în atenția plenului comun al Camerei Deputaților și Senatului pe 22 iunie, când președintele Klaus Iohannis își va prezenta mesajul în fața parlamentarilor.
"A existat o dezbatere și la Strategia de Apărare. S-a hotărât să fie trimisă spre Comisiile de apărare și să fie trimisă spre dezbatere plenului după prezentarea mesajului de către președinte, lunea viitoare", a declarat liderul grupului PNL din Camera Deputaților, Ludovic Orban, după ședința Birourilor permanente reunite de luni.
Potrivit acestuia, social-democrații au încercat tergiversarea adoptării Strategiei Naționale de Apărare.
"Mai mulți membri din Coaliția guvernamentală (...) au încercat să tergiverseze adoptarea Strategiei Naționale de Apărare a României pe diverse motive pe care le-au enumerat, dovedind de multe ori că nici nu cunosc conținutul Constituției, al legilor țării și mai ales necesitatea ca această Strategie de Apărare să fie adoptată până la finalul sesiunii parlamentare. (...) Au încercat mai ales cei din coaliția majoritară să pună bețe în roate, încercând oarecum să pună sub semnul întrebării strategia", a susținut Orban.
Liberalul a explicat că a reamintit în ședința Birourilor permanente reunite faptul că Strategia de Apărare a făcut obiectul dezbaterii cu toate formațiunile politice parlamentare și că "a fost adoptată de CSAT în care era prezent Guvernul".
"Motivația a fost că președintele încearcă să preia atribuții de la puterea executivă, de la Guvern. Păi dacă Guvernul a fost de acord cum să preia președintele dacă miniștrii au fost de acord cu aprobarea Strategiei", a explicat deputatul PNL.
Președintele Klaus Iohannis a trimis, vinerea trecută, Parlamentului Strategia Națională de Apărare a Țării, informează Administrația Prezidențială.
Totodată, șeful statului le-a transmis președintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în conformitate cu prevederile art. 88 din Constituția României, solicitarea de a adresa Parlamentului un mesaj referitor la Strategia Națională de Apărare a României pe 22 iunie, începând cu ora 17,00.
Pe 9 februarie, președintele Klaus Iohannis a anunțat în plenul Legislativului că, în decursul acestei sesiuni parlamentare, va prezenta Strategia Națională de Apărare.
Pe 17 februarie, șeful statului a inițiat procesul de consultări interinstituționale pentru elaborarea Strategiei Naționale de Apărare, de care se ocupau fostul consilier prezidențial George Scutaru și consilierul de stat Sebastian Huluban. Ulterior, atribuțiile au fost preluate de consilierul prezidențial Ion Oprișor.
Pe 8 iunie, șeful statului a avut consultări cu partidele și formațiunile parlamentare pe tema Strategiei Naționale de Apărare a Țării.
Pe 10 iunie, CSAT a hotărât promovarea Strategiei Naționale de Apărare a Țării "O Românie puternică în Europa și în lume" către Parlament pentru a fi adoptată, una dintre principalele noutăți ale acestui document fiind, potrivit președintelui Iohannis, conceptul de securitate extinsă. AGERPRES