Orban: Respectarea termenului de 30 noiembrie pentru loturile 1 şi 2 de pe Autostrada Sebeş-Turda se poate realiza printr-o mobilizare exemplară
Termenul stabilit pentru darea în circulaţie a celor două loturi de pe Autostrada Sebeş-Turda aflate în construcţie este 30 noiembrie, dar respectarea acestui grafic nu se poate realiza decât printr-o mobilizare suplimentară, a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban, care a amintit că finalizarea acestui proiect ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu doi ani.
"Trebuie să spunem adevărul: acest proiect este întârziat faţă de graficul iniţial. Finalizarea acestui proiect, al Autostrăzii Sebeş-Turda, trebuia să aibă loc cu cel puţin doi ani în urmă, în calendarul iniţial, în planificarea iniţială. Din diferite motive (....) ne găsim în situaţia de astăzi, în care obiectivul nostru şi scopul prezenţei noastre aici este să le transmitem constructorilor, antreprenorilor (pe lotul 2, liderul este compania Aktor, iar pe lotul 1 Pizzarotti), să le transmitem foarte clar că noi ne achităm toate obligaţiile, plătim la zi, creăm front de lucru, acordăm orice formă de susţinere instituţională pentru realizarea acestor obiective de investiţii în graficul replanificat, dar aşteptăm din partea constructorilor respectarea acestui grafic", a subliniat premierul.
Ludovic Orban a adăugat că respectarea acestui grafic nu se poate realiza "decât printr-o mobilizare suplimentară, atât din punct de vedere al angajaţilor de pe şantier, cât şi din alte puncte de vedere, care sunt extrem de importante pentru a putea susţine ritmul de lucru necesar pentru a se atinge obiectivul".
Şeful Guvernului a subliniat că, în cazul lotului 2, obiectivul stabilit este 30 noiembrie pentru a se da drumul la circulaţie.
"Sigur, asta nu înseamnă finalizarea integrală a obiectivului de investiţii, pot să mai rămână lucrări care nu afectează partea carosabilă, rutierul, dar termenul stabilit este 30 noiembrie punerea în circulaţie", a evidenţiat premierul Orban.
În ceea ce priveşte lotul 1, care "din punct de vedere al progresului fizic este mai avansat", premierul a opinat că, "este clar că este nevoie de o mobilizare suplimentară". "La nivelul actual de mobilizare, nu se poate atinge obiectivul de a da drumul la circulaţie pe tronsonul 1 în termenul stabilit", a spus acesta.
Ludovic Orban a adăugat că, la ora actuală, constructorilor le este un pic mai uşor să găsească mână de lucru.
"La ora actuală, constructorii au în Ministerul Transporturilor şi în Guvernul pe care îl conduc, literalmente, un guvern care sprijină toate investiţiile publice şi are ca obiectiv fundamental dezvoltarea accelerată a reţelei de autostrăzi, de căi ferate şi a tuturor celorlalte proiecte de investiţii de infrastructură de transport, fără de care România nu îşi poate atinge potenţialul de dezvoltare. Ca atare, atitudinea inclusiv ulterioară pe care o vom avea faţă de un constructor sau altul va fi stabilită în funcţie de seriozitatea constructorului şi de măsura în care îşi realizează şi îşi respectă termenii contractuali şi graficul de lucrări stabilit", a conchis premierul.
La rândul său, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, aflat la a treia sa vizită pe acest şantier, a spus că se bucură să vadă o mobilizare şi pe lotul 1, şi pe lotul 2, dar că este loc de mai bine.
"Termenul este noiembrie 2020, termen până la care vrem să dăm în trafic cei 40 de kilometri ai Autostrăzii Sebeş-Turdsa, cu cele două loturi", a spus Bode.
Ministrul Transporturilor a adăugat că la ora actuală se lucrează pe 164 de kilometri de autostradă.
"Nu am întrerupt în perioada de criză nicio zi lucrările, ceea ce este foarte, foarte bine. Mai mult, am dat în lucru efectiv, am început lucrările la 70 de kilometri de autostradă şi drumuri expres în România. Vom continua acest program, accelerat, astfel încât anul 2020, repet, să fie anul construcţiei de autostrăzi în teren, şi nu pe hârtie, în studiourile de televiziune", a declarat Bode.
Alături de vicepremierul Raluca Turcan, cei doi au vizitat vineri şantierul Autostrăzii Sebeş - Turda.
Loturile 3 şi 4 ale Autostrăzii Sebeş - Turda au fost date în circulaţie în 2018. AGERPRES