Orban: Ordonanţa cu eşalonarea datoriilor acumulate de la starea de urgenţă - în Monitorul Oficial astăzi sau mâine

Orban: Ordonanţa cu eşalonarea datoriilor acumulate de la starea de urgenţă - în Monitorul Oficial astăzi sau mâine

Premierul Ludovic Orban a anunţat luni că ordonanţa de urgenţă adoptată săptămâna trecută care prevede eşalonarea datoriilor restante de la declanşarea stării de urgenţă şi suspendarea şi după 25 octombrie a executărilor silite urmează să fie publicată în Monitorul Oficial luni sau marţi.

"Va fi publicată în Monitorul Oficial. Noi am adoptat măsura de după 25 octombrie, se pot face cereri de reeşalonare în termenul stabilit prin ordonanţa de urgenţă. Va fi publicată astăzi sau mâine ordonanţa", a afirmat Ludovic Orban la sediul PNL, întrebat în legătură cu faptul că măsurile prevăzute în ordonanţa de urgenţă adoptată joi de Guvern nu sunt puse în aplicare de bănci pentru că documentul nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, posibilitatea eşalonării datoriilor pe care companiile şi persoanele fizice le-au acumulat în această perioadă, de la declanşarea stării de urgenţă până la starea de alertă şi prelungirea stării de alertă până în prezent, pentru o perioadă de 12 luni.

Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului, afirma a atunci că Guvernul a acordat mai multe înlesniri la plată contribuabililor în această perioadă, dar doar până la data de 25 octombrie şi ar fi incorect şi contraproductiv din punct de vedere economic ca la 25 octombrie aceştia să fie obligaţi să îşi plătească datoriile acumulate în această perioadă către stat.

"Prin urmare, prin ordonanţa de urgenţă se instituie cadrul pentru eşalonarea acestor datorii pe o perioadă de 12 luni, printr-un mecanism care presupune, pe de o parte, posibilitatea contribuabilului ca până la data de 25 decembrie, deci între 25 octombrie şi 25 decembrie, să îşi depună declaraţiile fiscale cu privire la datoriile pe care le are de plătit către stat, urmând ca după aceea organul fiscal să propună acestuia un grafic de eşalonare a acestor datorii pe o perioadă de 12 luni", a explicat Dancă.

Acesta a subliniat că, de la data de 25 octombrie până la 25 decembrie, indiferent când contribuabilul face solicitarea, depunerea declaraţiilor fiscale către administraţiile fiscale, "nu se percep dobânzi de penalizare pentru zilele de întârziere, astfel încât au posibilitatea şi răgazul ca în această perioadă să depună în funcţie de cum consideră ei mai bine declaraţiile fiscale şi să solicite un grafic de eşalonare". AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”