Orban: Metroul din Drumul Taberei poate fi dat în folosinţă anul viitor, aproximativ în iunie

Orban: Metroul din Drumul Taberei poate fi dat în folosinţă anul viitor, aproximativ în iunie

Magistrala 5 de metrou poate fi dată în folosinţă anul viitor, aproximativ în luna iunie, iar constructorii au toate condiţiile pentru a finaliza lucrările în termenele convenite, a declarat, vineri, premierul Ludovic Orban, după o vizită pe şantierul acestui obiectiv de investiţii.

"Conform celor discutate cu conducerea Metrorex şi cu directorii companiilor care au contracte cu metroul pentru finalizarea acestui obiectiv de investiţii, practic metroul poate fi dat în folosinţă anul viitor, aproximativ în luna iunie. Acestea sunt, ca să zic aşa, angajamentele care sunt luate de constructor. Eu am convingerea că în momentul de faţă constructorii au toate condiţiile pentru a finaliza lucrările în termenele convenite, atât condiţiile procedurale, cât şi condiţiile contractuale, cât şi condiţiile financiare, pentru a putea finaliza la termen şi vom urmări lucrările îndeaproape, astfel încât ele să fie finalizate", a spus prim-ministrul.

Potrivit acestuia, dintre cele zece staţii de metrou, mai trebuie finalizate patru.


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


"Dintre staţiile de metrou, mai sunt patru staţii ce trebuie finalizate. Au existat probleme de diferite naturi la staţia Parc Drumul Taberei, unde au fost necesare lucrări de deviere, unde am înţeles că a existat o întârziere şi din cauza imposibilităţii de a avea acces la parcul Drumul Taberei, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. De asemenea, mai este o problemă tehnică, care trebuie soluţionată, legată de coborârea nivelului pânzei de apă freatică între staţia Parc Drumul Taberei şi Drumul Taberei. Aici am înţeles că există soluţia tehnică deja convenită şi este gata să fie implementată. Explicaţiile pe care le-am primit au fost că soluţia tehnică gândită iniţial nu a dat rezultatele scontate şi e necesară o altă soluţie tehnică care evident va fi pusă în practică cât mai repede. Eu sunt foarte încrezător. De asemenea, trebuie finalizate lucrările la staţia Eroilor şi la staţia Academia Militară, la aceasta din urmă sunt necesare şi lucrări de altă natură", a explicat Ludovic Orban.

El a dat asigurări că guvernul actual va urmări îndeaproape derularea lucrărilor, astfel încât acestea să fie gata la timp.

"Sunt legat de acest proiect încă din 2008. Nu pot să stau eu acum să analizez ce s-a întâmplat în 11 ani. Noi am venit acum, am constatat care este situaţia, am întrebat foarte clar ce condiţii trebuie să îndeplinim pentru realizarea lucrărilor în termenul convenit. Din punctul nostru de vedere nu va exista niciun fel de problemă. Nu vreau să cred că este posibil, dar, dacă nu se finalizează la termen, nu va fi în niciun caz răspunderea, să spunem, a actorilor instituţionali, ai beneficiarilor, ci pur şi simplu o proastă organizare. Noi ne vom ocupa îndeaproape de urmărirea derulării lucrărilor, astfel încât să fie gata", a subliniat Orban.


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


La rândul său, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a arătat un document semnat de conducerea Metrorex în care aceasta îşi asuma termenele de finalizare, în caz contrar urmând să demisioneze.

"Aş vrea să înţelegeţi că am trecut în altă etapă de a face politică în România. Este inadmisibil să spui, să repeţi obsesiv că acest obiectiv va fi dat în folosinţă la sfârşitul anului 2019, când tu ştiai foarte bine că acest lucru nu se poate întâmpla. L-am întrebat pe fostul director (al Metrorex - n. r.) Aldea de ce a dezinformat ministrul (fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc - n. r.) opinia publică şi mi-a spus că dânsul i-a comunicat domnului ministru că nu se poate finaliza acest obiectiv, în schimb dânsul a ţinut morţiş să spună 2019. Astăzi, când vorbim, vă prezint un document - de aceea spun că facem altfel de politică - un document asumat sub semnătura conducerii Metrorex, sub semnătură, nu poveşti, prin care aceste termene trebuie respectate", a arătat Bode.

Ministrul a menţionat care este stadiul în care se află proiectul Magistralei M5 şi a subliniat şi el că nu vede vreun motiv pentru care nu ar putea fi respectate noile termene pentru darea în folosinţă a metroului din Drumul Taberei.


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


"Vreau să ştiţi că avem astăzi trei contracte - ca să nu tot discutăm de ce suntem aici - avem contractul pe structură 95% finalizat, dar început în 2011 avea termen în 2014. Avem contractul pe finisaje - început în 2015, avea termen 2017, astăzi este 73% finalizat, şi avem contractul pe automatizări - proiectul tehnic este depus, are termen 6 săptămâni din momentul finalizării părţii de structură, 6 săptămâni în 15 aprilie. Constructorul, antreprenorul pe structură ne-a spus foarte clar: 'finalizăm şi predăm către firma care se ocupă de automatizări'. Cei care se ocupă de automatizări au 6 săptămâni să predea obiectivul. Am întrebat care este relaţia între stadiul fizic şi cel financiar. Răspunsul este 'impecabil'. Deci, atâta timp cât relaţia este impecabilă şi noi ne achităm de aceste obligaţii, nu văd niciun motiv de ce nu ne-am încadra în aceste termene realiste, asumate sub semnătură. Am spus de la preluarea mandatului: toţi directorii de companii care vin la ministru şi propun termene şi le asumă prin semnătură. Semnătura lor este echivalentă cu semnătura pe actul de demisie dacă acest lucru nu se întâmplă. Am încredere în doamna Miclăuş (Mariana Miclăuş - directorul general interimar al Metrorex - n. r.) şi în conducerea Metrorex că acest obiectiv se va finaliza în iunie 2020. Iunie 2020 este termenul la care sigur vă vom invita să călătorim pe această magistrală M5", a subliniat Lucian Bode.

Întrebaţi dacă vor exista garnituri care să circule pe această nouă magistrală, atât Orban, cât şi Bode au dat asigurări că există trenuri disponibile în flota Metrorex, iar folosirea lor nu va afecta ritmicitatea de pe celelalte magistrale.


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


"Este în curs de derulare o procedură de achiziţie (a garniturilor de metrou - n. r.) care în mod evident nu se va finaliza, adică ramele nu vor fi livrate în termenul de deschidere, dar din discuţiile avute cu conducerea Metrorex există garnituri care sunt disponibile şi care vor circula pe noua magistrală fără să afecteze ritmicitatea celorlalte magistrale. Evident, procedura trebuie derulată cât se poate de corect, cât se poate de repede, ofertele trebuie analizate astfel încât să se ajungă cât mai rapid la semnarea contractului în condiţiile legii şi alegând cea mai bună ofertă, urmând ca termenul de livrare să înceapă la 24 de luni după semnarea contractului", a afirmat premierul.

Referitor la acest subiect, şeful de la Transporturi a precizat că a cerut conducerii Metrorex să urgenteze această procedură de achiziţie de trenuri de metrou.

"Noi am cerut astăzi conducerii Metrorex să urgenteze aceste proceduri. Avem 24 de luni pentru prima ramă de la momentul semnării contractului, dar avem asigurate trenurile necesare pentru a circula pe această magistrală din ceea ce Metrorex deţine astăzi ca flotă", a adăugat Bode.


Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


În privinţa litigiului financiar existent între antreprenor şi beneficiar, ministrul Transporturilor a susţinut că acesta nu are nicio legătură cu ritmicitatea şi cu progresul fizic ale lucrărilor de la M5.

"Noi mai avem, conform unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei, de achitat 63 de milioane de lei. Ii vom achita, iar proiectul trebuie să meargă înainte", a mai spus Lucian Bode.

Premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au verificat, vineri, stadiului lucrărilor de realizare a Magistralei 5 de Metrou, Secţiunea Râul Doamnei-Eroilor. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!