Orban: Liberalii solicită CCR să ceară Comisiei de la Veneţia un punct de vedere pe sesizările de neconstituţionalitate asupra legilor Justiţiei

Orban: Liberalii solicită CCR să ceară Comisiei de la Veneţia un punct de vedere pe sesizările de neconstituţionalitate asupra legilor Justiţiei

Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal (PNL) vor solicita Curţii Constituţionale a României (CCR) să ceară Comisiei de la Veneţia un punct de vedere faţă de sesizările de neconstituţionalitate formulate de liberali şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) asupra legilor Justiţiei, a anunţat preşedintele PNL, Ludovic Orban.

"Am luat decizia să solicităm prin grupurile parlamentare Curţii Constituţionale să uzeze de posibilitatea pe care o are şi care a mai fost folosită în 2012 şi anume aceea de a solicita un punct de vedere faţă de sesizările de neconstituţionalitate formulate de PNL şi de ÎCCJ, să solicite un punct de vedere Comisiei de la Veneţia", a afirmat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Liberalul a mai susţinut că preşedintele Klaus Iohannis poate sesiza Comisia de la Veneţia în acest caz dacă primeşte legile la promulgare în perioada sesiunilor plenare ale comisiei.

"În ceea ce priveşte solicitarea organizaţiilor civice către preşedinte, preşedintele, chiar dacă poate sesiza Comisia de la Veneţia, conform statutului, poate să sesizeze numai dacă intervalul de timp în care primeşte spre promulgare legile respective îi permite lucrul acesta, corespunde cu perioada sesiunilor plenare în care lucrează Comisia de la Veneţia. Ştim foarte clar că a fost în decembrie ultima sesiune şi următoarea va avea loc în aprilie. Preşedintele are o constrângere constituţională care să îl determine ca în termen de 30 de zile de când primeşte să se pronunţe asupra proiectului de lege pe care trebuie să îl promulge, fie că îl retrimite spre dezbatere parlamentară, fie îl promulgă. Ca atare, această solicitare nu poate fi pusă în practică decât în condiţiile în care preşedintele primeşte spre promulgare în perioada în care se află în sesiune plenară Comisia de la Veneţia", a arătat el.

Orban nu crede că s-ar tergiversa prea mult o decizie pe legile Justiţiei, în contextul în care următoarea sesiune a Comisiei de la Veneţia este în luna aprilie.

"Nu, cred. CCR nu cred că poate să fie acuzată că tergiversează adoptarea unor acte normative pentru care nu există nicio grabă în societate. Există graba unor politicieni din majoritate de a adopta nişte prevederi care să îi ajute în propriile situaţii juridice în care se găsesc, dar din partea societăţii eu sunt convins că există o aşteptare ca aceste legi să fie legi bune care să permită ca justiţia să facă dreptate în societate (...) şi fără nicio presiune nici din partea politicului, nici a unor forţe mai mult sau mai puţin vizibile", a spus liderul PNL. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!