Orban, la ÎCCJ: Sunt nevinovat; nu am ce să denunț, în jurul meu nu s-au săvârșit ilegalități

Orban, la ÎCCJ: Sunt nevinovat; nu am ce să denunț, în jurul meu nu s-au săvârșit ilegalități

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde a avut loc un nou termen în dosarul în care este acuzat de folosirea influenței în scopul obținerii unor foloase necuvenite, că este nevinovat, că nu a luat niciun ban și nu are ce să denunțe, pentru că în jurul său nu au fost săvârșite ilegalități.

"Sunt nevinovat, nu am săvârșit vreo infracțiune, nu mi-am folosit influența politică, nu am luat niciun ban. (...) Am fost întotdeauna un om care a respectat legea, un om care am fost corect și cinstit și practic nu am ce să denunț din moment ce în jurul meu nu s-au săvârșit ilegalități", a spus Orban, răspunzând unor întrebări.

Orban este acuzat de DNA că, la data de 1 martie, l-a contactat pe omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016.

"La 20 martie, cu ocazia unei noi întrevederi, Orban i-a pretins omului de afaceri suma de 50.000 euro în numerar, așadar nu în vreo modalitate legală, precum și cu depășirea plafonului stabilit prin Legea finanțării partidelor politice, cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menționat, cu funcții de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Acesta a mai precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una — două săptămâni", susțin procurorii.

DNA precizează că omul de afaceri a acceptat să efectueze plata sumei de 50.000 euro în considerarea funcției de conducere pe care Ludovic Orban o deținea în cadrul PNL și a potențialului de intervenție a acestuia în domenii de interes pentru afacerile controlate de Urdăreanu.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”