Orban, la Chişinău: Şi noi ne batem în România cu forţe care conduc prin frică, intimidare, minciună, corupţie

Orban, la Chişinău: Şi noi ne batem în România cu forţe care conduc prin frică, intimidare, minciună, corupţie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, duminică, la Chişinău, că PNL se bate în România cu forţe care 'conduc prin frică, intimidare, minciună şi corupţie', susţinând însă că aceste forţe nu pot să facă ce vor, deoarece ţara noastră este stat european.

"Toţi românii ştiu astăzi că Plahotniuc a călcat în picioare voinţa exprimată de basarabeni pentru Primăria Chişinăului şi nici asta nu e puţin lucru, pentru că asta îi va ajuta pe români să susţină şi mai puternic demersurile noastre şi PNL. Şi noi ne batem în România cu forţe care apelează la aceleaşi mijloace. Sigur că nu mai pot, fiind ţară europeană, să facă tot ce vor, dar ei conduc la fel. Ei conduc prin frică, intimidare, minciună, dezinformare, şantaj, corupţie, nu le pasă de oameni, calcă în picioare demnitatea fiecărui cetăţeni, nu le pasă de viitorul şi de şansa de a reuşi în viaţă a cetăţenilor. Singurul lucru de care le pasă este să rămână ei la putere şi să-şi umple buzunarele cu bani furaţi de la cetăţeni, o realitate pe care nu o putem accepta nici noi în România, nici voi tot în România, în Basarabia. Din cauza asta vă cer să nu vă pierdeţi speranţa, să nu vă pierdeţi încrederea. Indiferent ce decizii vor lua ei la masa verde, voi să continuaţi lupta, să convingeţi pe cetăţeni că nu există decât un drum, drumul spre Europa, iar acest drum trece prin România", a spus Ludovic Orban la lansarea candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare.

El a afirmat că Basarabia nu este "spălătorie de bani negri pentru mafioţi" şi a dat asigurări că PNL îi va pleda cauza în faţa tuturor liderilor europeni.

"Cine îşi imaginează că Basarabia poate să fie o mare spălătorie de bani negri pentru mafii, în care interesul basarabenilor să fie călcat în picioare şi conducători lipsiţi de legitimitate şi de respect de democraţie pot să-şi bată joc de viaţa şi de destinul fiecărui basarabean, va trebui să spunem clar: Basarabia nu este spălătorie de bani negri pentru mafioţi, Basarabia e a fiecărui basarabean, a fiecărui român care trăieşte în Basarabia. Sunt unii care îşi imaginează că se poate crea o zonă gri, o zonă tampon în care totul se negociază şi în care să nu conteze ce simt, ce gândesc şi ce-şi doresc basarabenii şi acestui proiect trebuie să-i spunem nu. Există un singur proiect: Basarabia este în Europa şi trebuie să intre în Europa ca Republica Moldova sau ca România. Pentru lucrul acesta ne angajăm ca PNL, să facem tot ce depinde de noi. Vă promit şi vă garantez că nu va exista lider european cu care să intrăm în contact la care să nu pledăm cauza Basarabiei", a mai spus Orban.

La rândul său, Rareş Bogdan, candidat la europarlamentare, a afirmat că liderul PSD, Liviu Dragnea, doreşte să îngenuncheze România.

"Unii îi consideră pe Dodon şi Plahotniuc fraţii lor, noi îi considerăm duşmanii Moldovei europene şi ai României europene. Dragnea, preocupat să scape de puşcărie, visează la o Românie pe care să o îngenuncheze pe modelul fratelui său Plahotniuc. Nu va reuşi nici Dragnea să îngenuncheze România, nici Plahotniuc să captureze Moldova", a susţinut Rareş Bogdan.

El i-a asigurat pe basarabeni că Laura Codruţa Kovesi va ajunge să conducă Parchetul European şi "va avea grijă de Plahotniuc şi de afacerile acestuia".

"Fraţi români, în urmă cu o lună şi jumătate, cei care conduc România şi sunt fraţi de cruce cu cei care îngenunchează pe dvs. au făcut un lucru care arată cât de puţin le pasă de neamul românesc, de un român şi de o ţară. Aceşti indivizi au votat şi au luptat împotriva unui cetăţean român, un cetăţean român care trebuie să ocupe una din primele 10 funcţii la nivel european, un cetăţean român pe care dvs. îl ştiţi şi vă asigur că acel cetăţean român, care va ajunge procuror general european, va avea grijă şi de Plahotniuc şi de afacerile lui din România şi din restul Europei. Vă asigur că Laura Codruţa Kovesi se va uita la modalitatea în care spală bani aceşti indivizi. Şi pentru ca toate acestea să se întâmple, permiteţi-mi să vă spun să nu uitaţi să iubiţi România", a mai spus Rareş Bogdan. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…