Orban: Între premier şi preşedinte este, în sfârşit, o relaţie de dialog, de cooperare loială, de parteneriat

Orban: Între premier şi preşedinte este, în sfârşit, o relaţie de dialog, de cooperare loială, de parteneriat

Premierul Ludovic Orban a declarat luni că între şeful guvernului şi preşedintele României există, ''în sfârşit, o relaţie de dialog, de cooperare loială, de parteneriat'', adăugând că va merge la Palatul Cotroceni de fiecare dată când va fi invitat.

"Între mine, ca prim ministru, şi preşedintele României, între guvernul pe care îl conduc şi preşedinte, este, în sfârşit, o relaţie de dialog, de cooperare loială, de parteneriat, în care ne coordonăm toate acţiunile, toate deciziile şi toate politicile publice în beneficiul cetăţeanului român", a afirmat Orban, după ce a participat la un eveniment organizat de Academia Română.

Întrebat dacă va merge luni la Palatul Cotroceni, pentru a se întâlni cu şeful statului, Orban a spus: "Merg la Palatul Cotroceni de fiecare dată când este cazul, când sunt invitat, când avem diferite discuţii şi întâlniri".

El a reafirmat că există deocamdată o majoritate parlamentară, chiar dacă aceasta este una fragilă.

"Dar există, şi noi am semnat înţelegeri şi acorduri cu partenerii care au fost alături de noi în succesul moţiunii de cenzură, care au susţinut învestirea guvernului pe care îl conduc şi noi ne respectăm înţelegerile şi cred că putem să menţinem această majoritate. Sigur, preşedintele se referea la formarea unei majorităţi mai largi, mai stabile, care să sprijine reforme mai ample după alegeri", a adăugat Orban, întrebat în privinţa unei noi majorităţi parlamentare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?