Orban: Încercăm respingerea în Parlament a "suprataxei". Vom trimite scrisori electoratului PSD
Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, vineri, la Arad, că ordonanţa privind acciza la carburanţi va intra în dezbaterea Parlamentului, iar PNL va duce "o campanie foarte serioasă" pentru respingerea "suprataxei", urmând să trimită scrisori electoratului PSD privind votul dat de social-democraţi.
Orban: Încercăm respingerea în Parlament a "suprataxei". Vom trimite scrisori electoratului PSD (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Liberalul Ludovic Orban a declarat că acciza de 7 eurocenţi, "nefiind instituită prin lege, ci prin Ordonanţă de Urgenţă, trebuie dezbătută în Parlament, unde poate fi aprobată sau respinsă", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"PNL a demarat o bătălie pentru a reuşi respingerea acestei legi şi practic dispariţia suprataxei la carburanţi. Încercăm să facem o campanie foarte serioasă. Am avertizat toţi parlamentarii PSD că îi vom informa pe cetăţenii pe care-i reprezintă asupra modului în votează. Vom informa cum vor vota la legea de aprobare a Ordonanţei 102", a declarat Orban.
Liberalul a spus că "respingerea accizei ar putea da un semnal pozitiv în economie şi un semnal politic actualului guvern, care pare pregătit în orice moment să mai bage mâna în buzunarul cetăţeanului".
Majorarea accizei pentru carburanţi, de 7 eurocenţi pe litru, a intrat marţi în vigoare, având ca efect creşterea cu 0,41 lei/litru a preţului la benzina cu plumb şi fără plumb, motorină şi petrolul folosit drept combustibil pentru motor (kerosen), potrivit estimărilor Ministerului Finanţelor.
Potrivit calculelor anunţate anterior, acciza pe carburanţi va aduce la buget circa 2,5 miliarde lei.
Iniţial, Guvernul intenţiona să aplice acciza de 7 eurocenţi la începutul anului, modificarea fiind însă amânată pentru 1 aprilie.
Această măsură a generat controverse aprinse între premier şi preşedintele Traian Băsescu , acesta din urmă refuzând să promulge bugetul pe 2014 cu majorarea accizei la carburant şi să semneze memorandumul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de finanţatorul extern. Ulterior, după diverse variante discutate şi negociate, prim-ministrul a anunţat că va amâna cu trei luni, până la 31 martie 2014, majorarea accizei la benzină şi motorină, iar şeful statului a acceptat să promulge bugetul în aceste condiţii.
Guvernul a adoptat, în şedinţa miercuri, Ordonanţa de Urgenţă privind returnarea transportatorilor a 4 cenţi din acciza de 7 eurocenţi la carburanţi, a anunţat premierul Victor Ponta , care a solicitat ca Ministerul Finanţelor împreună cu ANAF să elaboreze o procedură transparentă în acest sens.
De asemenea, reducerea este aplicată şi pentru transporturi poştale efectuate în cadrul unui serviciu universal cu autovehicule sau ansambluri de vehicule articulate destinate exclusiv transportului poştal şi cu o greutate brută autorizată de cel puţin 3,5 tone.
Condiţiile, procedura şi termenele de restituire vor fi stabilite prin hotărâre a guvernului.
Tot miercuri, preşedintele Traian Băsescu a transmis deputaţilor şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea , o scrisoare deschisă în care le cere să respingă ordonanţa care introduce acciza suplimentară pe combustibil şi a făcut un apel către aceştia să pună interesul românilor mai presus de interesul baronilor locali.
Preşedintele arăta în scrisoare că "această taxă este abuzivă şi profund nocivă pentru o mare parte a mediului economic şi populaţie", iar "odată cu intrarea în vigoare a ordonanţei privind compensarea parţială în cazul transportatorilor rutieri, această taxă devine şi discriminatorie".
Sursa: mediafax.ro