Orban: În pieţele închise, gradul de conformare la măsurile de protecţie era cel mai mic; măsura închiderii, temporară
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni că închiderea pieţelor în spaţii închise s-a decis deoarece în aceste locuri gradul de conformare la măsurile de protecţie sanitară era cel mai mic, însă a subliniat că măsura este una temporară şi că se caută soluţii pentru a permite funcţionarea în continuare a pieţelor.
"De ce am luat măsura aceasta? Pentru că orice om care a urmărit imagini la televizor, dar noi ştim din raportări că în aceste pieţe închise gradul de conformare la măsurile de protecţie sanitară era cel mai mic. În aceste pieţe, foarte mulţi dintre cei care se duc la piaţă, atât cumpărătorii, clienţii şi mulţi dintre cei care vând marfa sunt persoane mai în vârstă, persoane care sunt expuse unui risc mai mare de a dezvolta forme severe ale coronavirusului. Este o măsură temporară, este o măsură care urmăreşte să apere sănătatea oamenilor şi noi vom lua măsurile astfel încât să nu fie afectaţi producătorii autohtoni şi cei care sunt obişnuiţi să cumpere din pieţe să aibă în continuare posibilitatea să cumpere produse proaspete din pieţe", a explicat Orban, la sediul PNL.
El a susţinut că gradul de conformare privind respectarea măsurilor este mult mai mare în supermarketuri.
"Acolo sunt sisteme de ventilaţie, sunt sisteme prin care s-a asigurat respectarea măsurilor. (...) Diferenţa este strict legată de riscul de transmitere a virusului şi de analizele care au fost efectuate privind îmbolnăvirile", a afirmat prim-ministrul.
Orban a arătat că a discutat cu peste 100 de primari de municipii şi oraşe şi că a solicitat fiecărui prefect să organizeze duminică întâlniri cu edilii, cu reprezentanţii autorităţilor locale implicaţi în pregătirea măsurilor pentru a permite funcţionarea pieţelor în continuare.
"Practic, am luat decizii care vizează câteva domenii, cum este decizia de a suspenda o perioadă de timp funcţionarea activităţilor în pieţe închise. Aceste decizii sunt urmate de o acţiune constantă şi de un efort atât al nostru, cât şi al primarilor pentru a permite producătorilor români să aibă unde să-şi desfacă marfa, prin amenajarea de spaţii deschise, prin realizarea de pieţe volante, astfel încât să permitem producătorilor români să poată să-şi desfacă marfa în continuare şi celor care sunt obişnuiţi să cumpere produse proaspete, autohtone, de la piaţă, să poată să cumpere în continuare", a spus premierul.
Ludovic Orban a explicat că noile măsuri restrictive vizează limitarea răspândirii noului coronavirus.
"Obligaţia noastră ca şi Guvern, ca şi autorităţi, este să protejăm sănătatea oamenilor, viaţa oamenilor. Ne-am confruntat în ultima lună cu o creştere a numărului de infectări, o creştere îngrijorătoare, o creştere care ne-a determinat să dispunem aceste măsuri de protejare a sănătăţii publice şi de limitare a răspândirii virusului. Sunt măsuri care sunt rezultatul unor analize privitoare la activităţile şi zonele în care a existat cea mai mare transmitere a virusului şi măsurile pe care le-am dispus urmăresc exact reducerea răspândirii virusului prin limitarea anumitor activităţi care să ne permită să putem stopa creşterea virusului. Sunt decizii care cu siguranţă vor afecta anumite categorii ale oamenilor, ale românilor. Le cer scuze, dar trebuie să luăm aceste măsuri pentru că a nu lua nicio măsură ar fi un act de lipsă de responsabilitate", a afirmat Orban. AGERPRES