Orban: Guvernul pregăteşte măsuri şi pentru companiile mari, de susţinere, de garantare a creditelor pentru capitalul de lucru

Orban: Guvernul pregăteşte măsuri şi pentru companiile mari, de susţinere, de garantare a creditelor pentru capitalul de lucru

Guvernul pregăteşte măsuri şi pentru companiile mari de susţinere, de garantare a creditelor pentru capitalul de lucru, aşa cum a procedat în cazul IMM-urilor, a declarat premierul Ludovic Orban.

"La ora actuală suntem într-o evaluare a impactului epidemiei asupra diferitelor ramuri economice, de asemenea, suntem într-o evaluare a resurselor pe care le putem mobiliza, indiferent că este vorba de resurse interne, de resurse de la bugetul UE, de resurse pe care le putem mobiliza de la finanţatori instituţionali sau de la creditori din România sau de pe plan internaţional. De asemenea, facem o analiză a instrumentelor pe care urmează să le folosim pentru a susţine o relansare economică cât mai rapidă, o revenire în activitatea economică pe fiecare domeniu în parte. Sunt măsuri pe care le gândim, deja avem câteva certitudini, aşteptăm şi alte decizii de la nivel european pentru a vedea ce instrumente vor fi susţinute de la nivel european în ţările membre ale UE şi, în mod clar, avem şi noi propriile noastre măsuri pe care le gândim", a declarat Ludovic Orban, marţi, la TVR 1, întrebat despre măsurile conturate a fi cuprinse în pachetul post situaţie de urgenţă pentru susţinerea economiei.

Premierul a menţionat că la nivel guvernamental au avut loc consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri în urma cărora a fost elaborat un inventar al propunerilor primite.

"Când vom finaliza această evaluare, cu siguranţă vom anunţa pachetul de măsuri. Pe de altă parte, cred că este prematur în momentul de faţă să anunţăm pachete de măsuri, pentru că încă nu avem imaginea de ansamblu, încă nu ştim cu exactitate care sunt măsurile care vor fi sprijinite la nivel european. De asemenea, suntem într-o evaluare a tipului de măsuri pe care le vom folosi pentru susţinerea activităţii economice. Pot să vă spun, cu siguranţă, că aşa cum pentru IMM-uri am stabilit un mod de susţinere prin intermediul programului IMM Invest, şi anume credite pentru capital de lucru şi credite pentru investiţii, garantate de stat şi cu dobândă subvenţionată, la fel pregătim măsuri şi pentru companiile mari de susţinere, de garantare a creditelor pentru capitalul de lucru şi, eventual, pentru diferite investiţii. De asemenea, pregătim pentru IMM-uri, deja avem anumite resurse pe care le putem obţine din finanţări europene pentru a susţine anumite investiţii în anumite domenii de activitate", a spus Orban.

El a adăugat că, de asemenea, sunt în pregătire măsuri de reintrare în activitate a companiilor care au fost afectate, măsuri active de reintegrare a persoanelor pentru care astăzi Guvernul asigură plata şomajului tehnic.

"De asemenea, avem în vedere o serie de alte posibile măsuri active pentru a sprijini ocuparea, pentru a sprijini companiile care vor să-şi reia activitatea sau vor să se dezvolte. Şi, nu în ultimul rând, susţinem un program masiv de investiţii publice care sunt derulate, fie de la nivel guvernamental, fie de la nivelul judeţelor, localităţilor, astfel încât să putem să asigurăm un motor de creştere sănătos prin intermediul investiţiilor publice în infrastructura de transport, în infrastructura energetică, în infrastructura sanitară, în infrastructura şcolară, în infrastructura de comunicaţii", a spus Orban.

Premierul a menţionat şi domeniile cel mai puternic afectate de efectele pandemiei de COVID-19.

"Cu siguranţă, a lovit în sectorul de transport, în special transportul de călători, a lovit sectorul HORECA, hoteluri, restaurante, cafenele, a lovit sectorul de spectacole, sectorul de cultură - sunt foarte multe zone afectate de criză, unde s-au închis activităţi, unde s-a diminuat foarte mult... Pe de altă parte, apreciez toate companiile care şi-au menţinut activitatea", a spus Orban. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri