Orban, după consultările cu președintele: Luni vom decide componența guvernului și programul de guvernare. De săptămâna viitoare vom demara un dialog cu partenerii pentru o strategie comună de declanșare a anticipatelor

Orban, după consultările cu președintele: Luni vom decide componența guvernului și programul de guvernare. De săptămâna viitoare vom demara un dialog cu partenerii pentru o strategie comună de declanșare a anticipatelor

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat joi, la finalul consultărilor cu președintele Klaus Iohannis, că partidul pe care îl conduce va demara săptămâna viitoare discuții cu partenerii din Parlament pentru stabilirea unei strategii comune de declanșare a alegerilor anticipate.

”I-am prezentat președintelui decizia conducerii PNL de a susține întrunirea condițiilor constituționale pentru declanșarea alegerilor anticipate. România are nevoie de o bună guvernare, de un Parlament cu adevărat format din oameni onești, competenți și dedicați servirii interesului public. România are nevoie de un Parlament care să fie oglinda fidelă a opțiunilor actuale ale românilor. I-am prezentat președintelui acest obiectiv”, a declarat liderul PNL.

De asemenea, Orban a precizat că lunea viitoare, în ședința Biroului Executiv al PNL, va fi stabilită componența viitorului guvern și programul de guvernare, dând astfel să se înțeleagă că președintele îl va numi tot pe el drept candidat la funcția de prim-ministru.

”I-am prezentat președintelui deciziile care au fost luate azi de conducerea PNL, anume ca parlamentarii liberali să participe la procedurile de învestire a celor două guverne care vor fi rezultatul propunerilor făcute de președinte, dar să nu voteze învestirea. Pentru a se întruni condițiile constituționale care să-i permită președintelui să dizolve Parlamentul este necesară respingerea a două propuneri de guvern”, a declarat Ludovic Orban după consultările cu șeful statului.

Întrebat despre strategia PNL pentru a contracara planurile PSD de a tergiversa procedurile parlamentare astfel încât să nu se ajungă la anticipate, Orban a spus că social-democrații sunt obligați să respecte prevederile regulamentului comun al Camerei Deputaților și Senatului.

”Spune clar că, din momentul prezentării în Parlament a listei guvernului și a programului de guvernare, votul trebuie dat în maximum 15 zile. Am încredere că se vor respecta aceste prevederi (…) Nu cred că se poate face de râs un partid să torpileze procedura de învestire a unui guvern, adică să boicoteze, pentru că asta ar duce la consecințe catastrofale pentru acel partid”, a precizat el.

Ludovic Orban l-a acuzat pe Victor Ponta de faptul că s-a răzgândit în privința alegerilor primarilor în două tururi, despre care a spus anterior că le susține, dar a votat moțiunea de cenzură care a dus la respingerea legii și la demiterea guvernului.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”