Orban, după adoptarea moţiunii: Sub nicio formă nu am de gând să iau vreo decizie legată de Cîţu

Orban, după adoptarea moţiunii: Sub nicio formă nu am de gând să iau vreo decizie legată de Cîţu

Premierul Ludovic Orban a afirmat luni, după ce moţiunea depusă de PSD împotriva ministrului Finanţelor a fost adoptată de Senat , că nu va lua nicio măsură în cazul lui Florin Cîţu.

El a declarat, la finalul unei întrevederi cu membrii Asociaţiei Municipiilor din România, că este mulţumit de ministrul Finanţelor, susţinând că moţiunea a fost "o mişcare politicianistă ieftină".

"Voturile lor nu sunt altceva decât să îi ridice un soclu domnului ministru al Finanţelor, iar în ceea ce mă priveşte pe mine sunt foarte mulţumit de domnul ministru al Finanţelor şi sub nicio formă nu am de gând să iau vreo decizie legată de domnia sa", a spus Orban.

Acesta a adăugat că nu acceptă ca ministrul Finanţelor "să fie judecat de cei care au făcut praf bugetul în ultimii trei ani de zile", subliniind că PSD ar trebui să fie ultimul partid care să exprime o opinie pe tema finanţelor publice din România.

Totodată, premierul a spus că fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici, "ar trebui să dea seamă în altă parte pentru dezastrul bugetar pe care l-a lăsat". AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…