Orban: din punctul meu de vedere, alegerile locale le putem face în septembrie. Se ia în calcul votul electronic și votul prin corespondență pentru alegerile parlamentare
Premierul Ludovic Orban estimează că alegerile locale se vor desfășura în luna septembrie, 2020, repsingând ipoteza ca acestea să fie împinse pentru anul viitor.
„Putem organiza alegerile locale în luna septembrie, din punctul meu de vedere. Cu cât mai repede, cu atât mai bine, evident dacă va fi posibil, să vedem cum evoluează epidemia”, a comentat Orban într-o intervenție la B1TV.
Premierul afirmă că, dacă primul vârf al epidemiei se va stinge până în 1 iunie, în mod cert alegerile locale se vor desfășura în septembrie
„Există și această prognoză ca după luna octombrie să apară un al doilea val de epidemie, dar vom vedea cum va evolua. Alegerile locale le putem organiza în septembrie, dacă primul vârf de epidemie se încheie, cum estimăm, până în 1 iunie. Apoi ne vom gândi la alegerile parlamentare”, a comentat Orban. În opinia sa, pentru cel de-al doilea val de epidemie, România va fi mai bine pregătită.
„În cazul in care vine al doilea val, în toamnă, ne va găsi mai bine pregătiți. Dacă luăm măsuri corecte, răspândirea virusului nu va fi atât de mare și ne vom putea descurca. Plus că pentru alegeri parlamentare putem utiliza și votul prin corespondență și votul electronic, deci am putea asigura prezența necesară la vot. În mod normal, ca să fim riguroși, alegerile parlamentare ar trebui să aibă loc cel târziu în 6 decembrie”, a spus Orban.