Orban, despre şansele moţiunii de cenzură: Depinde în mare măsură şi dacă PSD-ALDE îşi lasă parlamentarii să voteze
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, duminică seara, că este prematură o estimare a şanselor moţiunii de cenzură, acestea depinzând, în mare măsură, şi de modul în care vor proceda PSD şi ALDE la vot, dacă parlamentarii acestor partide vor fi lăsaţi să voteze.
"E greu să fac o evaluare acum. Depinde în mare măsură şi de modul în care se va poziţiona PSD şi ALDE la moţiune, dacă îi lasă pe parlamentari să voteze sau dacă o să încerce să-i împiedice să voteze, aşa cum au procedat la moţiunea depusă de noi data trecută. Oricum este prematur să facem o evaluare pentru că mai sunt două zile jumătate până la momentul respectiv şi practic discuţiile continuă", a afirmat Ludovic Orban la România Tv, întrebat despre şansele moţiunii de cenzură.
În legătură cu declaraţiile preşedintelui ţării, potrivit căreia ar fi bine ca moţiunea de cenzură să treacă, Orban a spus: "preşedintele României a spus exact ceea ce crede şi ceea ce este vizibil cu ochiul liber pentru majoritatea cetăţenilor români".
Liderul liberal a afirmat că decizia depunerii moţiunii de cenzură a aparţinut PNL şi partenerilor din opoziţie, menţionând că nu era o necesară o consultare a preşedintelui Klaus Iohannis în privinţa acestui demers.
"Decizia de depunere a moţiunii de cenzură a fost o decizie a PNL pe care am luat-o evident şi după consultarea partenerilor noştri din opoziţie. În privinţa poziţiei preşedintelui nu era necesară o consulare cu preşedintele pentru că preşedintele i-a solicitat demisia premierului de mai multe ori. Ca atare, dorinţa preşedintelui ca acest Guvern să cadă este evidentă pentru toată lumea", a subliniat Orban.
Întrebat în cazul în care va fi demis Guvernul cu ce program de guvernare şi cu ce guvern merge PNL, Orban a spus că liberalii au anunţat că sunt gata să-şi asume guvernarea, cu condiţia să aibă susţinerea unei majorităţi parlamentare.
"La ora actuală comisiile de specialitate ale PNL sunt pe punctul de a finaliza programele sectoriale, deci avem un program de guvernare, cel puţin elementele de bază ale unui program de guvernare. În ceea ce priveşte soluţia care se va prefigura, să nu vindem pielea ursului din pădure, ea va fi rezultatul negocierilor care se vor purta după moţiune, al consultărilor care vor urma. Noi am anunţat ca partid (...) suntem pregătiţi să ne asumăm răspunderea guvernării, dar doar cu condiţia de a putea genera o majoritate parlamentară care să susţină un program de guvernare şi o anumită formulă de guvern", a mai spus Orban.
El a adăugat că nu intră în detalii legate de o eventuală formulă guvernamentală, obiectivul esenţial al PNL fiind "să elibereze România de sub dominaţia clanului politic grupat în jurul lui Liviu Dragnea".
"Obiectivul nostru esenţial astăzi este să eliberăm România de sub dominaţia acestui clan politic grupat în jurul lui Dragnea care face un rău imens. Vom aduce în loc un guvern mai bun, asta este cert", a conchis Orban.
PNL, USR şi PMP au depus, săptămâna trecută, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!". Documentul a fost semnat de 152 de parlamentari.
Birourile permanente ale celor două Camere au decis ca moţiunea de cenzură să fie prezentată luni în Parlament, iar miercuri să fie dezbătută şi votată. AGERPRES