Orban, despre o moţiune de cenzură: Demers politicianist care îi umple de ridicol şi de penibil pe cei de la PSD
Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că intenţia PSD de a depune o moţiune de cenzură la adresa Guvernului este "un demers politicianist", care "îi umple de ridicol şi penibil" pe social-democraţi, menţionând că nu îi este teamă, pentru că şi-a făcut datoria şi nu există niciun motiv.
"Sub nicio formă. Am conştiinţa datoriei împlinite şi nu există niciun motiv ca vreo formaţiune politică din Parlament să depună o moţiune de cenzură. De ce? Că ne-am făcut datoria? Că muncim de dimineaţă până seara? Că am căutat să găsim soluţii pentru orice problemă care a apărut? În condiţiile specifice din România rezultatele măsurilor pe care le-am luat sunt apreciate inclusiv de specialişti din străinătate. Chiar nu există. E un demers politicianist care îi umple de ridicol şi de penibil pe cei de la PSD că bat toba cu moţiunea de cenzură", a afirmat Orban, la Realitatea Plus.
El a spus că PSD încearcă "un soi de legiferare paralelă" cu măsurile luate de Guvern pentru a arăta că guvernează.
"PSD, care are o pondere parlamentară foarte mare, încearcă să promoveze tot felul de proiecte de lege pe care, de fapt, le-am adoptat prin ordonanţe de urgenţă. Am adoptat o OUG cu suspendarea ratelor la bănci, cu o largă adresabilitate pe o perioadă de până la nouă luni, ordonanţă care a intrat în vigoare. Ei, în paralel, au dat şi ei o lege, au adăugat să beneficieze de această măsură şi cei rău platnici. Nu mi se pare normal. (...) Deci, un soi de legiferare paralelă peste ceea ce face Guvernul pentru a încerca să arate că şi ei guvernează sau le pare rău că nu mai sunt la guvernare şi atunci încearcă, prin toate mijloacele, să creeze percepţia că ar fi şi ei la guvernare", a susţinut Ludovic Orban.
Orban a adăugat că, de multe ori, reglementările Parlamentului îngreunează activitatea Guvernului.
"În mare parte mai mult este propagandă politică, încearcă să mistifice realitatea, mint în fiecare zi, lansează tot felul de făcături şi de gogomănii în spaţiul public, care nu au nicio legătură cu activitatea Guvernului şi cu rezultatele muncii Guvernului. Nu este simplu să acţionezi pentru că, din păcate, de multe ori, prin ceea ce fac liderii fostului partid de guvernământ şi câţiva aliaţi de-ai lor transmit mesaje negative la cetăţeni, pun la îndoială măsuri care sunt absolut necesare, îndeamnă de multe ori la nerespectarea unor reguli, ceea ce poate duce la creşterea riscului de răspândire a virusului", a mai spus prim-ministrul. AGERPRES