Orban, despre dezbateri: Nu ne convoacă pe noi PSD, nu ne stabileşte nouă programul PSD
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat luni, cu privire la invitaţiile la dezbateri lansate de foşti miniştri social-democraţi pentru actuali miniştri, că aceştia "nu au înţeles că nu mai sunt la putere" şi ar trebui să se ascundă "în munţi", adăugând că PSD nu face programul liberalilor.
"Băieţii ăştia nu au înţeles că nu mai sunt la putere. Băieţii ăştia ar trebui să se ascundă prin munţi şi să îşi facă mea culpa după nenorocirile pe care le-au făcut cât au fost la guvernare în care ne-au adus în situaţia în care ne găsim azi. Ca atare, îi îndemn să mai lase cetăţenii români cu toate minciunile lor gogonate şi cu gesturile lor care trădează un tupeu şi o obrăznicie şi o nesimţire fără margini. Până una alta domnul Suciu, care a fost ministrul Dezvoltării, a lăsat mii de localităţi cu proiecte pe PNDL, companii care au efectuate aceste lucrări fără să le fie plătite (...) şi fără ca aceste obiective de investiţii care sunt în beneficiul cetăţenilor din aceste comunităţi să ajungă să îmbunătăţească viaţa românilor care trăiesc în aceste comunităţi. (...) Domnul Suciu mai bine vede cum este cu alegerile locale din Sângeorz Băi. (...) Nu ne convoacă pe noi PSD, nu ne stabileşte nouă programul PSD, iar PSD trebuie să-şi ţină frâul, să se ţină într-o atitudine în care să înţeleagă că practic au fost aleşi cu 46,5% promiţând marea cu sarea şi după ce au livrat românilor doar praful de pe tobă au ajuns la un scor de 20%. În aceste condiţii ar trebui să vadă şi ei ce au greşit, cum a fost posibil să se ajungă la o asemenea degradare a suportului public, dacă vor să mai existe în viaţa publică. Dacă continuă cu acest concurs de obrăznicii şi de atitudini nesimţite, sfidătoare la adresa cetăţenilor se vor duce în cap, ceea ce nu mă deranjează", a spus Orban, după Biroul Executiv al PNL.
Fostul vicepremier social-democrat Daniel Suciu l-a invitat, luni, pe ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, la o dezbatere pe teme care vizează instituţia pe care o conduce, la o dată şi o oră pe care acesta le va alege.
Într-o scrisoare deschisă, Daniel Suciu îi spune lui Ion Ştefan că sunt aproape două săptămâni de când a devenit ministru al Lucrărilor Publice, deci "a avut suficient timp la dispoziţie" pentru a se familiariza cu problematica din aria sa de responsabilitate, dar şi pentru a înţelege ce lucruri s-au făcut în perioada de dinaintea mandatului său.
"Am observat în acelaşi timp faptul că, de la învestirea în funcţie a actualului Guvern, premierul Ludovic Orban şi diverşi miniştri ai Cabinetului au formulat acuzaţii cu privire la activitatea precedentului guvern. Consider în acest context că este în interesul cetăţenilor ca toate problemele ridicate de guvernul din care faceţi parte să fie clarificate în spaţiul public - punctual şi pe domenii de activitate. Acest lucru se poate face cel mai bine printr-o dezbatere faţă în faţă între actualul ministru şi fostul ministru. Întrucât sunt diplomat şi vă asigur că nu fug cu microfonul, vă invit deci, domnule ministru, la o dezbatere 1 la 1, care să aibă loc în ziua aleasă de dumneavoastră, la ora şi locaţia care vă face să nu fiţi emotiv, aşa cum aţi fost la audierile din Parlament", afirmă fostul ministru în scrisoarea deschisă.
Săptămâna trecută şi Eugen Teodorovici l-a invitat pe actualul ministru de Finanţe, Florin Cîţu, la o dezbatere. AGERPRES