Orban: Desfiinţarea SIIJ nu se poate realiza decât pe o formă susţinută de toate formaţiunile din coaliţie

Orban: Desfiinţarea SIIJ nu se poate realiza decât pe o formă susţinută de toate formaţiunile din coaliţie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat luni că desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu se poate realiza decât pe o formă a proiectului de lege care să fie susţinută de toate formaţiunile politice din coaliţie, menţionând că ministrul Justiţiei urmează să mai formuleze o propunere, ţinând cont de recomandările Comisiei de la Veneţia.

"Desfiinţarea SIIJ nu se poate realiza decât în Parlament, doar pe o formă a proiectului de lege de desfiinţare a Secţiei speciale, care să fie susţinută de toate formaţiunile politice din coaliţie. Căutăm în continuare acea formă care să întrunească consensul partidelor din coaliţie", a afirmat Ludovic Orban după şedinţa coaliţiei.

El a spus că ministrul Justiţiei, Stelian Ion, va formula o nouă propunere privind proiectul de lege.

"Astăzi a fost o discuţie care sper să ducă la o soluţie, care să poată să ducă la o soluţie, care să poată să obţină sprijinul tuturor formaţiunilor. A rămas ca ministrul Justiţiei, împreună cu comisia, să mai formuleze o propunere ţinând cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, pe care vedem dacă vom obţine consensul", a adăugat Orban.

Potrivit acestuia, desfiinţarea SIIJ este o prioritate şi pentru PNL.

"Noi susţinem orice variantă, mai puţin amendamentul formulat de UDMR la Senat. (...) Din punctul nostru de vedere, este o prioritate. Sunt convins că vom găsi o soluţie. (...) Şi pentru mine a fost o noutate subiectul din perspectiva în care a fost pus. Aţi văzut că am avut o prezenţă la şedinţa coaliţiei, care a venit odată cu domnul prim-ministru. Vreau soluţia, să văd dacă soluţia propusă...", a mai spus Orban.

Întrebat dacă a înţeles care este soluţia propusă de senatorul PNL Iulia Scântei pentru desfiinţarea SIIJ, Orban a afirmat: "Nu, nu. Am înţeles că textul proiectului aşa cum a fost adoptat de Guvern sau textul cum a fost adoptat de Camera Deputaţilor nu este conform cu recomandările Comisiei de la Veneţia. Am zis: atunci doamna Scântei şi echipa care a lucrat cu Ministerul Justiţiei să vină cu soluţia".

Orban a adăugat că, la şedinţă, nu s-a explicat de ce aceste texte nu sunt conforme cu recomandările Comisiei de la Veneţia.

"Există trei texte pe care eu le cunosc. Dar eu sunt inginer, nu am pregătire juridică, normal că a trebuit să învăţ, să mă documentez, dar nu am subtilitatea de a putea interpreta nişte texte în care poate contează fiecare cuvânt în formularea respectivă, dar e treaba juriştilor care sunt în comisia care lucrează cu ministrul Justiţiei să vină cu o formă astfel încât să putem obţine consens în coaliţie", a adăugat Ludovic Orban. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”