Orban: Decizia CCR în cazul Kovesi are caracterul unei lovituri de stat; nu poate fi luată în considerare

Orban: Decizia CCR în cazul Kovesi are caracterul unei lovituri de stat; nu poate fi luată în considerare

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, joi, că decizia Curţii Constituţionale referitoare la revocarea şefei DNA are caracterul unei lovituri de stat, el susţinând că nu poate fi luată în considerare, iar liberalii nu vor sta nepăsători.

"Şase cetăţeni români, care exercită temporar atribuţiile de judecători ai Curţii Constituţionale, au instrumentat o decizie care îmbracă caracterul unei lovituri de stat şi care pune în pericol democraţia României şi afectează Constituţia României. În urma analizei pe care am făcut-o asupra minutei prezentate public de Curtea Constituţională, în cadrul conflictului juridic de natură constituţională, am identificat o serie de elemente extrem de grave", a spus Orban, la Parlament.

El a precizat că, prin această decizie, CCR, care trebuie să fie garantul respectării Constituţiei, încalcă Legea fundamentală, "călcând în picioare principiul independenţei justiţiei".

"Nu poţi să consideri că mai este respectat principiul independenţei justiţiei atunci când magistraţii sunt lăsaţi la cheremul unui ministru al Justiţiei care este numit politic. De asemenea, CCR ignoră rolul constituţional al CSM, care este garantul independenţei justiţiei. CCR nu avea nicio calitate să se pronunţe asupra motivelor refuzului preşedintelui", a adăugat liderul liberalilor.

Preşedintele PNL a subliniat că CCR nu poate să oblige şeful statului să facă ceva în contextul atribuţiilor sale constituţionale.

"CCR nu poate obliga preşedintele, care este omul cu cea mai mare legitimitate şi care exercită funcţia cu cea mai mare încărcătură de legitimitate ca urmare a votului popular a jumătate plus unu dintre cetăţenii ce aleg preşedintele. Nu pot şase judecători ai CCR să afecteze atribuţiile constituţionale ale preşedintelui şi să se substituie voinţei exprimate de cetăţeni", a subliniat Orban.

Ludovic Orban a susţinut că CCR tinde să se transforme într-o adunare constituantă. "Din păcate, CCR tinde să se transforme într-o adunare constituantă, tinde să rescrie textul Constituţiei, nicidecum să interpreteze toate actele în cadrul constituţional", a precizat el.

În opinia sa, majoritatea PSD - ALDE caută să demoleze cadrul legal al luptei anticorupţie, iar PNL nu poate să stea nepăsător.

"Nu de ieri, de un an şi jumătate, majoritatea politică din Curtea Constituţională, legată de majoritatea PSD - ALDE, caută să demoleze sistematic cadrul legal şi constituţional al luptei anticorupţie. PNL nu poate să stea nepăsător în faţa unei decizii evident neconstituţională şi împotriva democraţiei", a declarat Orban.

Liderul liberal a subliniat că decizia CCR nu poate fi luată în considerare.

"Considerăm că nu poate fi luată în considerare această decizie a CCR şi mai ales ea nu poate să genereze niciun fel de efect în privinţa acţiunii şi activităţii preşedintelui. Astăzi, mai mult ca oricând, ne dăm seama cât de importantă este moţiunea de cenzură prin care putem să trimitem acasă pe cei care pun în pericol democraţia", a adăugat Orban.

El a spus că PNL aşteaptă motivarea deciziei Curţii şi va hotărâ ulterior ce măsuri va lua.

"Există cineva deasupra CCR şi acel cineva este poporul român. Oricând poporul român poate să decidă, pentru că exercită suveranitate şi se poate găsi orice mijloc constituţional şi legal. (...) CCR nu poate să îl oblige pe preşedinte să acţioneze în afara Constituţiei. Decizia CCR nu poate să fie neconstituţională şi să genereze efecte neconstituţionale. Vom găsi modalităţi (de acţiune - n.r.), aşteptăm motivarea CCR şi în momentul în care o vom avea vom găsi toate pârghiile legale şi constituţionale prin care vom împiedica această manevră ocultă prin care CCR, de fapt majoritatea politică, încearcă să afecteze democraţia", a precizat liberalul.

Ludovic Orban a afirmat că nu poate spune care sunt măsurile până nu apare motivarea CCR, menţionând că ia în calcul şi posibilitatea modificării Constituţiei şi organizarea unor proteste de stradă. "Evaluăm toate posibilităţile şi vom fi alături de preşedinte şi vom susţine toate demersurile preşedintelui. Preşedintele va lua deciziile pe care le va considera necesare. PNL va fi alături de el. (...) Este posibil şi un referendum, e posibil orice. Nu vindem pielea ursului din pădure, aşteptăm motivaţia. (...) Evident ne vom consulta cu partenerii noştri, cu opoziţia reală, vom apela la toate formele de protest, inclusiv la proteste de stradă, vom utiliza toate pârghiile pe care le avem la dispoziţie", a subliniat preşedintele PNL. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”