Orban: Decizia CCR este contrară voinţei exprimate de cetăţeni la referendumul de pe 26 mai
Decizia CCR privind respingerea iniţiativei legislative de revizuire a Constituţiei depuse de PNL alături de partenerii din Opoziţie este surprinzătoare în condiţiile în care milioane de români s-au exprimat în favoarea interzicerii amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie la referendumul de pe 26 mai, a afirmat, joi, preşedintele PNL, Ludovic Orban.
"Decizia de astăzi este cu atât mai surprinzătoare cu cât în urmă cu nici o lună, Curtea Constituţională a validat referendumul pe Justiţie. Pe cale de consecinţă, este inexplicabil că judecătorii Curţii au decis să respingă proiectul de revizuire a Constituţiei iniţiat de PNL alături de partenerii din Opoziţie, în condiţiile în care acesta a transpus întocmai întrebările formulate la referendum. La ora actuală, Constituţia României nu prevede dreptul fundamental de a fi graţiat şi amnistiat", a explicat Orban, într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
În opinia sa, decizia CCR poate fi interpretată de cei care sunt "obişnuiţi" să comită fapte de corupţie drept "un cadou nesperat".
"Avertizez PSD-ALDE să nu încerce să profite în mod politicianist de decizia Curţii şi să înceteze să acţioneze împotriva voinţei cetăţenilor, aşa cum se prefigurează; în caz contrar, românii îi vor sancţiona aspru la alegerile de peste câteva luni, iar actuala majoritate va fi nostalgică după scorul de la alegerile europarlamentare. Reamintesc şi faptul că în urma Deciziei CCR nr. 682/2012 nu pot fi adoptate prevederi legale care să fie contrare voinţei cetăţenilor", a transmis preşedintele PNL.
El a adăugat că PNL consideră că voinţa românilor este literă de lege şi votul covârşitor de la referendumul pe Justiţie nu poate fi ignorat.
"Românii s-au exprimat foarte clar pe 26 mai în favoarea interzicerii amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie şi în favoarea interzicerii ordonanţelor de urgenţă în domeniul Justiţiei şi a extinderii dreptului de a ataca ordonanţele direct la CCR. Prin urmare, Partidul Naţional Liberal se va asigura că voinţa cetăţenilor exprimată la referendumul de pe 26 mai va fi transpusă în lege astfel încât hoţii nu vor mai ajunge în fruntea statului şi cei care vor fura vor fi pedepsiţi", a declarat liderul liberal. AGERPRES