Orban: Dacă se ajunge la o înţelegere cu HoReCa legată de nişte reguli asumate, avem disponibilitatea să deschidem restaurantele

Orban: Dacă se ajunge la o înţelegere cu HoReCa legată de nişte reguli asumate, avem disponibilitatea să deschidem restaurantele

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că în măsura în care se ajunge la o înţelegere legată de un set de reguli care să fie asumate şi de reprezentanţii HoReCa, Guvernul are disponibilitatea de a permite deschiderea restaurantelor.

"În măsura în care se ajunge la o întelegere legată de un set de reguli care să fie asumate şi de reprezentanţii HoReCa, noi avem disponibilitatea să deschidem restaurantele", a spus Orban la B1 Tv.

El a adăugat că autorităţile statului nu pot controla tot, că au nevoie de sprijin şi din partea patronilor de terase sau de magazine pentru ca regulile să fie respectate şi pentru ca virusul să nu se răspândească.

"Patronii de terase trebuie să facă o informare a clienţilor cu privire la regulile care trebuie respectate, astfel încât clientul să ştie foarte clar în momentul în care vine aceste lucruri simple. (...) Autorităţile statului nu pot să fie prezente în fiecare terasă, în fiecare restaurant, în fiecare magazin, în fiecare mijloc de transport în comun. Există o prezenţă, se fac controale, se dau sancţiuni, se dau amenzi, s-au şi suspendat autorizaţii pentru anumite firme care nu au respectat regulile. Trebuie transportatorul, de exemplu, să aibă grijă, firmele, managementul companiilor sau cei care sunt implicaţi să fie alături de noi în respectarea regulilor. Nouă ne este foarte greu să controlăm tot şi nici nu e bine să controlezi tot într-o societate. Hai să fim cinstiţi, dacă îşi asumă cineva, înseamnă că vrea să controleze orice se întâmplă, în orice activitate, înseamnă că ne întoarcem cu 30 de ani în timp", a menţionat premierul.

Orban a afirmat că vineri dimineaţă va avea o întâlnire cu reprezentanţii tuturor instituţiilor cu atribuţii de control pentru a stabili o strategie, iar în zonele unde nu se respectă regulile va fi transmis un mesaj ferm - că orice nerespectare a legislaţiei este sancţionată.

"Este foarte greu pentru un Guvern să apere sănătatea şi viaţa oamenilor în condiţiile în care Parlamentul emite reglementări în care reduce posibilitatea autorităţilor de a asigura respectarea regulilor. (...) Nu vă mai spun de tot ce face aşa-zisul Avocat al Poporului şi tot ce face Curtea Constituţională. Acum e pusă sub semnul întrebării posibilitatea de a stabili măsura izolării pentru o persoană care este venită dintr-o zonă cu risc ridicat sau care a fost în contact cu o persoană diagnosticată. CCR, tot la sesizarea Avocatului Poporului, a anulat toate amenzile care au fost date", a mai spus Orban. AGERPRES

 

 


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”