Orban: Avem o strategie în cazul unui boicot PSD; obiectivul - învestirea Guvernului cât mai repede

Orban: Avem o strategie în cazul unui boicot PSD; obiectivul - învestirea Guvernului cât mai repede

Premierul desemnat Ludovic Orban afirmă că liberalii au stabilit o strategie în cazul în care se vor confrunta cu un ''boicot'' al PSD la votul de învestitură, obiectivul PNL fiind ca noul Guvern să fie în funcţiune cât mai repede posibil, deoarece actualul Cabinet "alocă bani pe ochi frumoşi, fără niciun fel de analiză a necesităţilor reale şi a priorităţilor".

"Am stabilit o strategie în cazul în care ne vom confrunta cu un boicot din partea PSD. De asemenea, am pregătit o strategie de mobilizare şi la nivelul Birourilor permanente reunite şi la nivelul comisiilor de specialitate şi la nivelul plenului. Am introdus în programul de guvernare lucruri solicitate de partenerii de discuţii. De asemenea, am mai făcut o evaluare pe fiecare partener şi o evaluare a situaţiei în plan parlamentar şi am stabilit exact cu cine vom vorbi săptămâna viitoare, dintre parlamentarii independenţi, parlamentarii care au fost în ALDE sau cu alţi parlamentari", a declarat, duminică, Orban, la sediul PNL.

El a precizat că liberalii urmăresc să asigure cvorumul în Birourile permanente reunite. "Să convocăm Birourile permanente reunite, în cazul în care preşedinţii celor două Camere nu convoacă Birourile permanente reunite, prin intermediul procedurii de convocare cu minim o treime", a explicat liderul PNL.

Ludovic Orban a arătat că doreşte un calendar de învestire "cât mai strâns". "Depunerea - joi sau vineri şi fie luni, fie marţi, audierea. Iar dacă se face audierea miniştrilor în comisii luni, votul marţi, dacă se face marţi, votul să fie miercuri", a detaliat premierul desemnat.

Preşedintele PNL a adăugat că doreşte să fie învestit în funcţie "cât mai repede posibil", deoarece "este stare de necesitate". "România are nevoie de un Guvern cu depline puteri, de un Guvern legitimat prin votul Parlamentului, un Guvern care să rezolve marile probleme cu care ne confruntăm în situaţia de astăzi", a susţinut el.

Orban s-a arătat încrezător în şansele strategiei sale, dacă partenerii care au fost alături de liberali la moţiune "vor merge până la capăt" şi "nu se vor opri la jumătatea drumului".

Liderul PNL a motivat urgenţa învestirii noului Guvern prin faptul că actualul Cabinet "alocă bani pe ochi frumoşi, fără niciun fel de analiză a necesităţilor reale şi a priorităţilor".

"Dacă mai aşteaptă mult Parlamentul pentru învestirea unui Guvern, o să găsim vistieria goală şi nu numai, angajate cheltuieli nenumărate, fără număr, pentru care nu există resurse financiare", a mai spus Ludovic Orban. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…