Orban: Aşteptăm ca Parlamentul să voteze în procedură de urgenţă modificarea Legii 55, indispensabilă pentru redeschiderea şcolilor

Orban: Aşteptăm ca Parlamentul să voteze în procedură de urgenţă modificarea Legii 55, indispensabilă pentru redeschiderea şcolilor

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că Guvernul aşteaptă ca Parlamentul să voteze în regim de urgenţă modificarea Legii 55/2020, modificare "indispensabilă" pentru a putea fi emise toate reglementările secundare pentru începerea şcolii.

"Deja astăzi a avut loc o primă videoconferinţă la ora 14,00, în care s-au discutat detalii, a fost prezentată ordonanţa prin care am alocat 175 de milioane de euro pentru achiziţionarea de tablete, echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi alte lucruri necesare pentru deschiderea şcolii. Aşteptăm ca Parlamentul să voteze în procedură de urgenţă modificarea Legii 55, pentru că modificarea Legii 55 este indispensabilă pentru a putea emite toate reglementările secundare care să statueze modul de începere a şcolii. De asemenea, este deja prezentat public un proiect, care e în dezbatere, privitor la regulile de deschidere a şcolilor şi, în mod evident, vor urma discuţii şi consultări cu autorităţile locale, pentru că avem nevoie de o colaborare foarte bună cu reprezentanţii administraţiei locale, astfel încât să asigurăm cele mai bune condiţii de începere a şcolilor", a declarat Ludovic Orban.

Întrebat ce se va întâmpla cu studenţii care vin din zone galbene la studii în România, cum ar fi cei din Republica Moldova, şi dacă există posibilitatea ca aceştia să evite izolarea sau carantinarea în urma unui test COVID-19 cu rezultat negativ, el a răspuns: "Încă nu am luat o decizie, am început discuţiile pe tema asta legată de studenţi, de cei care sunt în jurul graniţelor, este posibilă o astfel de soluţie, dar încă nu am luat o decizie în acest sens".

"Oricum, regula de bază este să evităm pe cât este posibil ca la şcoală să vină un cadru didactic sau un elev care poate să fie bolnav, care să aibă virusul şi din cauza asta vom vedea ce decizie... Am discutat, recunosc, subiectul ăsta, dar încă nu am luat o decizie. Când vom lua o decizie, o vom anunţa ", a adăugat Orban.

Premierul Ludovic Orban a participat, marţi, la evenimentul de semnare a contractului pentru elaborarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic de execuţie pentru drumul expres Găeşti - Ploieşti. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…