Unii arheologi speculează că cea mai veche parte a complexului ar fi putut fi săpată în jurul anului 2000 î.Hr. de hitiți, oamenii care dominau regiunea la acea vreme, sau de frigieni, în jurul anului 700 î.Hr.

Capadocia numără sute de locuințe subterane , cu aproximativ 40 formate din cel puțin două niveluri. Niciunul nu este la fel de mare, sau până acum la fel de faimos, ca Derinkuyu.

Sub suprafața plină de roci pe care vântul le-a sculptat în forme conice a Cappadociei, în regiunea de centru-vest a Turciei, unde vin anual milioane de turiști, se ascunde o minune de proporții gigantice: un oraș subteran care poate adăposti până la 20.000 de locuitori în același timp, pentru câteva luni.

Istoricul grec antic Xenofon a menționat locuințele subterane din Capadocia în lucrarea sa Anabasis (“Expediția militară”). Lucrarea relatează expediția unei mari armate de mercenari greci angajați de Cyrus cel Tânăr pentru a-l ajuta să preia tronul Persiei de la fratele său, Artaxerxe al II-lea, în 401 î.Hr. În această lucrare, Xenofon scria că armata Spartei s-a cazat în orașele subterane Kaymakli și Derinkuyu.

În vremuri de pace, oamenii din această regiune trăiau și cultivau la suprafață. Când erau amenințați de invadatori se retrăgeau în locuințele lor troglodite, unde puteau trăi în siguranță până la șase luni sub pământ, relatează a tlasobscura.com

Orașul subteran Derinkuyu s-a format pe deplin în epoca bizantină, atunci când a fost intens folosit ca protecție împotriva arabilor musulmani în timpul războaielor arabo-bizantine (780-1180 d.Hr). Orașul era conectat cu alte orașe subterane prin tuneluri.

Unele artefacte descoperite în aceste așezări subterane aparțin perioadei bizantine medii, între secolele al V-lea și al X-lea. În Provincia Nevșehir, între 150 și 200 de orașe subterane de cel puțin două niveluri au fost descoperite în zona dintre Kayseri și Nevsehir. Aproximativ 40 dintre acestea includ trei sau mai multe niveluri.

În Cappadocia pot fi vizitate următoarele orașe subterane:

• Derinkuyu
• Gokcetoprak
• Kaymakli
• Mazi
• Ozkonak
• Ozluce
• Tatlarin

Aceste orașe au continuat să fie folosite de localnicii creștini ca protecție împotriva incursiunilor mongole ale lui Timur Lenk în secolul al XIV-lea.

După ce regiunea a căzut în mâinile otomanilor, orașele au fost folosite ca refugiu de către băștinași împotriva conducătorilor musulmani turci. Până în secolul al XX-lea, populația locală, grecii capadocieni, încă foloseau orașele subterane pentru a scăpa de persecuții periodice.

Richard MacGillivray Dawkins, un lingvist de la Cambridge care a efectuat cercetări între 1909 și 1911 asupra localnicilor din zonă care vorbeau greaca capadociană, a înregistrat un astfel de eveniment ca fiind petrecut în 1909: “Când a sosit vestea masacrelor recente de la Adana, o mare parte a populației din Axo s-a refugiat în aceste camere subterane și, timp de câteva nopți, nu s-a aventurat nimeni să doarmă la suprafață”.

Redescoperireaa orașului subteran Derinkuyu

Tunelurile au fost abandonate în anul 1923, locuitorii creștini din regiune fiind expulzați din Turcia și mutați în Grecia, în cadrul schimbului masiv de populație dintre cele două țari.

În 1963, tunelurile au fost redescoperite după ce un locuitor din zonă, care își renova casa, a găsit o cameră misterioasă în spatele unui perete aflat în pivniță. Săpăturile suplimentare au dezvăluit accesul la rețeaua de tuneluri.

După acest incident, arheologii au examinat locul și s-a constatat că este vorba de orașul subteran Derinkuyu. Lucrările de excavare au început imediat și, după patru ani de curățare, magnificul oraș a fost deschis pentru vizitatorii din lumea întreagă în anul 1969.

Orașul subteran nu este dezvăluit în totalitate. Conform estimărilor, mai există cel puțin 4 etaje de dezgropat, iar după ce lucrările de excavare și curățare vor fi finalizate, tot orașul subteran va fi deschis pentru vizitare.

Orașul subteran Derinkuyu era suficient de mare pentru a adăposti 20.000 de persoane (unii vorbesc de 50.000), împreună cu animalele și depozitele lor de alimente. Este cel mai mare oraș subteran excavat din Turcia și este unul dintre multele complexe subterane găsite în întreaga Cappadocie.

Între al treilea și al patrulea nivel se află o serie de scări verticale care duceau la o biserică în formă de cruce, la cel mai de jos (al cincilea) nivel. Unică pentru complexul subteran, situată la etajul al doilea, se află o cameră spațioasă cu tavanul boltit în formă de doage de butoi. Această încăpere a fost o școală de misionari, iar camerele din stânga acestei încăperi mari se spune că erau camere de studiu.

Puțul de ventilație

Marele puț de ventilație de 55 de metri pare să fi fost folosit ca fântână. Puțul a furnizat apă atât sătenilor de deasupra orașului subteran, cât și celor care se ascundeau de invadatori.

Nu toate nivelurile erau capabile să protejeze locuitorii orașului de otrăvirea apei în timpul raidurilor, astfel că puțul de ventilație furniza apă dacă lumea exterioară nu era accesibilă.

Orașul subteran de la Derinkuyu putea fi închis din interior cu pietre rotunde uriașe de moară, rostogolite de doi-trei oameni. Fiecare etaj putea fi închis separat, fiind independent de celelalte, autogospodărindu-se, având dormitoare, bucătării, cimitire micuțe şi chiar închisori proprii.

Când era închis de lumea de sus, orașul a fost ventilat de un total de peste 15.000 de puțuri, majoritatea cu aproximativ 10 centimetri lățime și ajungând până la primul și al doilea nivel al orașului. Acest lucru a asigurat o ventilație suficientă până la al optulea nivel. Nivelurile superioare au fost folosite ca spații de locuit și de dormit - ceea ce are sens, deoarece erau cele mai bine ventilate. Nivelurile inferioare erau folosite în principal pentru depozitare, dar aveau și o temniță.

O altă teorie spune că orașul subteran a servit drept refugiu temperat pentru anotimpurile extreme ale regiunii. Iernile din Capadocian pot deveni foarte reci, verile extrem de calde. Sub sol, temperatura mediului ambiant este constantă și moderată.