Oraşul New York se confruntă cu un nou val de COVID-19

Oraşul New York se confruntă cu un nou val de COVID-19

Autorităţile oraşului american New York au cerut luni populaţiei să revină la purtarea măştii în toate spaţiile publice interioare şi au anunţat distribuirea a milioane de teste rapide pentru a încerca să stăpânească noul val de COVID-19, relatează agenţia EFE.

Recenta nouă creştere a numărului cazurilor de COVID-19 au adus New York-ul aproape de intrarea în nivelul ridicat de alertă, care este declarat atunci când sunt atinse anumite praguri ale internărilor pe secţii şi la ATI.

Cazurile de COVID-19 s-au înmulţit puternic luna aceasta la New York, rata infectărilor pentru ultimele şapte zile ajungând la 300 la 100.000 locuitori, în timp ce au crescut de asemenea spitalizările, situaţie care este încă şi mai gravă în alte zone ale statului american New York.

Prin urmare, autorităţile locale au recomandat luni populaţiei să revină la purtarea măştii în toate spaţiile interioare. Purtarea măştii este obligatorie la New York în transportul public.

Primăria oraşului a anunţat de asemenea distribuirea a 16,5 milioane de teste de COVID-19 către populaţie şi a unui milion de măşti de bună calitate.

Oraşul New York a fost la începutul pandemiei unul din epicentrele mondiale de COVID-19 şi a înregistrat până în prezent peste 40.000 de decese provocate de această boală.AGERPRES


populare
astăzi

1 Soția lui Budanov, șeful spionajului militar ucrainean, a fost transportată de urgență în SUA după o presupusă otrăvire rusească

2 Priviți, aceasta este noua realitate din Moscova, capitala Rusiei!

3 Ca ăsta sunt mulți și pe la noi...

4 Lumea e în derivă, oameni buni! / Priviți și voi ce pregătește Coreea de Nord!

5 Panică în Luxemburg după ce Guvernul le-a trimis locuitorilor o listă cu 16 bunuri pe care să le aibă în casă