Orașul din România în care poți lua mâncare fără să plătești. Care este singura condiție

Orașul din România în care poți lua mâncare fără să plătești. Care este singura condiție

Într-un oraș din România a fost înființat primul frigider comunitar. Oamenii pot veni să se servească, fără să plătească, cu toate cele necesare. Există o singură condiție.

Localnicii vin să aprovizioneze frigiderul comunitar FOTO Observatorul Prahovean

Localnicii vin să aprovizioneze frigiderul comunitar FOTO Observatorul Prahovean

Câmpina este primul oraș din țara noastră în care a apărut frigiderul comunitar. Există din data de 20 martie și este aprovizionat cu de toate : de la carne, lactate și conserve, până la dulciuri pentru copiii pofticioși.

Alimente gratuite pentru oamenii nevoiași

Inițiativa îi vizează pe cei mai puțin norocoși, oameni care, datorită vremurilor grele pe care le trăim, ajung să nu mai aibă ce mânca . Proiectul care dispune de finanțare europeană este implementat, deocamdată, doar în municipiul Câmpina. Cei care vor să procure alimente trebuie să se înscrie pe o listă. Până în prezent, aceasta a adunat 350 de oameni sărmani, eligibili.

Frigiderul este alimentat zilnic de către oameni cu suflet mare, atenți la nevoile celor mai puțin norocoși, scrie Observatorul Prahovean .

Ce se află în interiorul frigiderului FOTO Observatorul Prahovean

Ce se află în interiorul frigiderului FOTO Observatorul Prahovean

Un domn de 75 de ani a venit și a adus salam, cașcaval, iaurturi, cumpărate din pensia sa. Știți cât de mult contează ca un om să îți mulțumească pentru că a avut ocazia, pentru prima dată, să mănânce cașcaval? Sau un copil ia din frigider un ou kinder și îți spună că așa ceva a văzut, până acum, doar la televizor… Avem înscrise pe listă 350 de familii nevoiașe. Singura condiție este ca acestea să aibă un venit sub 1000 de lei pe membru de familie sau să fie fără niciun venit. Ideea de bază a proiectului este: comunitatea ajută comunitatea”, a precizat Valentin Dimon, managerul proiectului Frigiderul Comunitar, pentru sursa citată.

Mai mulți operatori economici, dar și oameni simpli au venit să doneze alimente, chiar din primul moment în care au aflat de existența frigiderului comunitar. În numai 10 zile, 25 de familii cu copii au venit să ia alimente de strictă necesitate din frigiderul comunitar. Pe lista de așteptare sunt însă 350 de persoane nevoiașe, care așteaptă ca frigiderul să se umple.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”