Orașul Avdiivka riscă să devină al doilea Bahmut, avertizează oficialii ucraineni
Bătălia pentru Bahmut, în estul regiunii Donbas, a fost una dintre cele mai aprige din războiul din Ucraina, fiind comparată cu războiul de tranșee din Primul Război Mondial. Forțele Kievului au rezistat timp de opt luni în fața invadatorilor ruși, dar acum riscă să fie complet încercuite. Oficialii ucraineni au avertizat că orașul Avdiivka din estul țării ar putea deveni în curând un „al doilea Bahmut”, notează Sky News.
Lupte crunte în Avdiivka FOTO Profimedia
Comandantul forțelor terestre ucrainene a declarat săptămâna trecută că trupele lui Vladimir Putin încearcă acum să înconjoare complet Bahmut într-o ofensivă care nu a făcut progrese majore.
Purtătorul de cuvânt al comandamentului militar ucrainean Tavria a declarat luni că este de acord cu o evaluare a Ministerului britanic al Apărării, potrivit căreia Rusia exercită o presiune tot mai mare asupra liniilor de aprovizionare către Avdiivka, așa cum a făcut în jurul Bahmut.
„Inamicul încearcă în mod constant să înconjoare orașul Avdiivka. Sunt foarte de acord cu colegii mei din Marea Britanie că Avdiivka ar putea deveni în curând al doilea Bahmut”, a declarat Oleksiy Dmytrashkivskyi, notează sursa citată.
„Cu toate acestea, aș dori să spun că nu totul este în regulă cu unitățile rusești care atacă în această direcție”.
Sursa: adevarul.ro