Oraș din Mississippi distrus de tornadă. Un bărbat a supraviețuit după ce s-a adăpostit în cadă FOTO

Oraș din Mississippi distrus de tornadă. Un bărbat a supraviețuit după ce s-a adăpostit în cadă FOTO

Cel puțin 26 de persoane au murit în statele Mississippi și Alabama, SUA, după ce o tornadă a trecut prin statele din sudul SUA, potrivit BBC.

Acțiunile de căutare și salvare continuă, iar guvernul statului Mississippi a declarat stare de urgență.

Străzile orașului Rolling Fork sunt acoperite de mașini zdrobite, cărămizi și sticlă. Orașul a fost distrus aproape în întregime.

Un locuitor a declarat pentru BBC că a fost norocos că a supraviețuit după ce s-a adăpostit în cada de baie. Francisco McKnight a declarat pentru BBC că este un miracol că este în viață. Singurul avertisment pe care l-a avut a fost sunetul. Spune că zgomotul făcut de vântul puternic a fost îngrozitor. Singura parte a casei sale care mai este în picioare sunt părți din doi dintre pereții băii.

Tornada a durat doar cinci până la 10 minute, a spus el. A stat în cadă în timp ce restul casei sale a fost distrusă. Deocamdată, el stă într-unul dintre adăposturile care au fost amenajate în zonă. Nu știe ce va face în continuare, dar spune că își va reconstrui cumva viața.

Cartier complet distrus

Cartierul din vestul comitatului Sharkey a fost compet distrus de tornade.

„În acest oraș rural de numai 2.000 de locuitori, în care o cincime dintre locuitori trăiesc sub pragul sărăciei, zeci de clădiri au fost aplatizate de furia tornadei. Case în care familia și prietenii se adunaseră cu mai puțin de 24 de ore înainte, pregătiți pentru weekend, au fost reduse la ruine.

Cadrele de lemn au fost rupte în bucăți. Există mașini de spălat răsturnate, dar este imposibil de identificat ceva care ar fi putut fi o bucătărie.

Printre dărâmături, există vehicule care au fost aruncate de colo-colo. Există ocazional jucării pentru copii și alte semne ale vieților care au fost trăite aici cu doar câteva ore mai devreme“, arată BBC.

Guvernator: „Vă rugăm să continuați să vă rugați"

Tornada a lovit în mijlocul nopții, când oamenii dormeau și nu au auzit alertele. Pentru mulți, primul indiciu că se întâmplă ceva teribil a fost zgomotul.

Guvernatorul statului Mississippi , Tate Reeves, a vizitat sâmbătă Silver City și Winona, pentru a se întâlni cu locuitorii afectați care au fost loviți de furia tornadei. Acesta a spus că a fost o tragedie: „Suntem binecuvântați cu salvatori curajoși și capabili și cu vecini iubitori. Vă rugăm să continuați să vă rugați".

Casa Albă a anunțat că vor fi acordate ajutoare

Se preconizează că vor mai fi și alte furtuni în Alabama și Georgia.

Președintele SUA, Joe Biden, și-a oferit, de asemenea, sprijinul pentru regiunea afectată. El a descris imaginile din Mississippi ca fiind „sfâșietoare".

Casa Albă a anunțat că președintele Biden a ordonat acordarea de ajutor federal pentru a sprijini eforturile locale de redresare în zonele afectate de tornade, inclusiv subvenții pentru locuințe temporare, reparații la domiciliu și împrumuturi cu costuri reduse pentru a acoperi pierderile de proprietăți neasigurate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

4 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

5 Ciudată poveste...