Orange a preluat Groupama Banque pentru a înființa Orange Bank

Orange a preluat Groupama Banque pentru a înființa Orange Bank

Operatorul francez de telecomunicații Orange, prezent și pe piața din România, a semnat vineri un acord cu grupul de asigurări Groupama pentru preluarea diviziei sale bancare Groupama Banque, care urmează să își schimbe denumirea în Orange Bank până la începutul anului următor, informează AFP.

Acordul semnat de cele companii prevede că Orange va prelua 65% din acțiunile Groupama Banque, în timp ce grupul de asigurări Groupama va păstra restul de 35% din acțiunile acestei bănci care va fi redenumită Orange Bank înainte de lansarea serviciilor de mobile banking pe piața franceză la începutul lui 2017. Orange Bank va oferi conturi curente, conturi de economii, împrumuturi, asigurări și servicii de plată și are drept obiectiv atragerea a peste două milioane de clienți.

Orange și Groupama au anunțat încă de la începutul anului că au demarat negocierile în vederea acestei operațiuni, care ar urma să se finalizeze în trimestrul al treilea al acestui an.

Directorul general de la Orange, Stéphane Richard, a precizat că într-o primă fază serviciile Orange Bank vor fi oferite în Franța, urmând ca ulterior să fie extinse și în Spania și Belgia. "Aportul unei structuri bancare existente și experiența relației bancare la distanță cu Groupama Banque ne va permite să avansăm mai repede", a precizat Stéphane Richard.

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de țări, are 247 de milioane de clienți, dintre care 185 de milioane abonați la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro și avea 155.000 de angajați la nivel mondial. Compania este lider de piață în România, cu 10,205 milioane de clienți și venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015.

AGERPRES/(AS — autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”