Opt persoane sunt urmărite penal în dosarul „Nana“. Printre acestea se numără şi primarul comunei

Opt persoane sunt urmărite penal în dosarul „Nana“. Printre acestea se numără şi primarul comunei

„Corpul de Control al Prim-ministrului, ca organ cu atribuţiuni de control, va sesiza organele de urmărie penală, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), privind operaţiunile sau actele ilicite în legătură cu care au rezultat indicii de săvârşire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracţiuni urmând ca organul de urmărie penală sau, după caz, instanţa de judecată, să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor şi asupra vinovăţiei”, se arată în documentul trimis de Guvern, marţi, Comisiei parlamentare de anchetă.

Totodată, în Raport se arată că Primăria Nana a emis 22 de titluri de proprietate, pentru terenuri însumând 218 hectare, fără respectarea legislaţiei în vigoare, potrivit Mediafax.

Documentul prezintă pe larg situaţia terenurilor situate în zona Comunei Nana, atât în perioada de dinainte de 1989, cât şi după, pe baza documentelor existente la primăria localităţii, precum şi a celor puse la dispoziţie de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Călăraşi, Arhivele Naţionale ale României, biroul Călăraşi, Arhivele Naţionale ale Instituţiei Prefectului, Călăraşi etc.

Raportul arată că după administrări succesive şi comasări efectuate de-a lungul timpului, comisia de fond funciar a primăriei Nana a primit din partea Agenţiei Domeniului Statului (ADS) o suprafaţă agricolă totală de 535 de hectare pentru restituirea drepturilor de proprietate ale persoanelor îndreptăţite. Actul arată că din această suprafaţă, 535 de hectare compun tarlaua 28 şi 147, tarlaua 33.

„Ulterior, 33 de parcele, în suprafaţă totală de 277,901 ha, din perimetrul tarlalei 28, au fost «comasate» prin achiziţionarea lor, în perioada 2009-2010, de către o singură persoană juridică, respectiv societatea Berfige SRL. Totodată, societatea Berfige SRL a achiziţionat şi parcelele 23 şi 24 aflate în perimetrul tarlalei 33, cu suprafaţă totală de 12,50 ha. Potrivit contractelor de vânzare-cumpărare, societatea Berfige SRL a plătit pentru cele 35 de parcele, în suprafaţă totală de 290,41 ha, achiziţionate în perioada 2009-2010, suma totală de 3.437.647,92 RON. În anul 2013, terenul în suprafaţă totală de 290,41 ha a fost vândut de către societatea Berfige SRL unei persoane fizice, pentru suma de 5.844.864,26 RON”, se arată în raport.

De asemenea, în document se precizează că organizarea şi funcţionarea comisiei de fond funciar a comunei Nana nu au fost făcute cu respectarea prevederilor legale în perioada 2008-2013, perioadă premergătoarea constituirii dreptului de proprietatea menţionat anterior.

„Începând cu 2008, o parte din membrii Comisiei locale de fond funciar Nana, şi anume Gheorghe Dobre, Marin Niţu şi Constantin Manea, au participat la luarea deciziilor în cadrul comisiei locale de fond funciar Nana fără să fie numiţi ca membri ai comisiei prin ordin al prefectului, aşa cum prevedeau dispoziţiile legale", se spune în raport.

Reconstituirea drepturilor de proprietate s-ar fi făcut fără acordul deţinătorilor

De asemenea, s-a constatat că înregistrarea, verificarea şi analizarea cererilor privind reconstituirea drepturilor de proprietate s-a realizat în mod defectuos şi fără respectarea dispoziţiilor legale.

Reconstituirea drepturilor de proprietate s-a făcut pe alte amplasamente decât pe vechile terenuri care au aparţinut foştilor proprietari şi fără obţinerea consimţământului acestora sau a persoanelor îndreptăţite.

Controlul a mai semnalat şi faptul că majoritatea angajaţilor primăriei Nana, dar şi afini ai acestora, au depus cereri de împroprietărire. Totodată, membrii comisiei de fond funciar, precum rude şi afini ai acestora, au depus de asemenea cereri de reconstituire a drepturilor de proprietate, ceea ce, potrivit raportului, reprezintă „posibile situaţii de conflict de interese”.

Corpul de control a mai constatat că unele cereri de reconstituire aveau anexate documente care se refereau la alte persoane decât autorii moştenirilor, persoane care aveau aceleaşi nume şi prenume, dar nu erau rude cu titularii cererilor de retituire.

Totodată, comisia a reconstituit drepturi de proprietatea pentru persoane care nu au făcut dovada calitatăţii de moştenitor ai unor persoane care aveau terenuri predate în perioada comunistă către cooperativa agricolă de producţie sau la stat.

11 titluri de proprietate, emise ilegal

În urma verificărilor s-a constatat că s-au emis 11 titluri de proprietate pentru o suprafaţă de aproximativ 60 ha în condiţii ilegale, fără să se facă dovada calităţii de persoană îndreptăţită, iar legea prevede pentru aceasta sancţiunea nulităţii absolute.

„Dispoziţiile art.3 alin.(2) din Legea 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd faptul că nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim., iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti şi de drept comun. De asemenea, potrivit aceluiaşi act normativ: «În cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren»", se mai arată în raport.

Controlul a scos la iveală şi alte deficienţe privind modul în care s-au făcut retrocedările, cum ar fi lipsa tuturor documentelor care trebuie să stea la baza reconstituirii drepturilor de proprietate sau decizii luate de comisie pe baza unor acte ale căror date emitente erau ulterioare şedinţei. Totodată au fost semnalate nereguli şi în modul în care terenurile obţinute au fost date în arendă.

Documentul remis comisiei parlamentare de anchetă are un capitol destinat Berfige SRL, societatea care a achiziţionat 290 ha, prin încheierea a opt contracte de vânzare-cumpărarea, după ce comisia de fond funciar a comunei Nana a reconstruit drepturile de proprietate asupra terenurilor agricole, în perioada 2009-2010, „cu încălcarea dispoziţiilor legale".

Potrivit raportului de control, contractele de vânzare-cumpărare pentru aproximativ 278 de hectare au fost semnate la „vânzător" de Simona-Alina Preda, referent în cadrul primăriei şi fiica secretarului primăriei, Tudoriţa Niculae, ea fiind împuternicită de proprietari.

De asemenea, se mai arată că Simona-Alina Preda este căsătorită cu Daniel Preda, fiul contabilei primăriei, Vasilica Preda.

Societatea Berfige SRL a fost înfiinţată pe 23 iulie 2009, având ca asociat unic pe Mara Bertola, cetăţean italian. De la înfiinţare şi până pe 3 decembrie 2012, sediul provizoriu declarat al firmei a fost la biroul de avocatură „Toma Gabriel".

Cei trei administratori ai firmei, din perioada 2009-2013, Fioravante Bertola, Gemma Rettagliata şi Mara Bertola, nu figurează cu domiciliu sau reşedinţă în România. Obiectul de activitate al societăţii l-a reprezentat „Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii", dar potrivit unui document trimis de ANAF Corpului de control al premierului, „în perioada 2009-2013, Berfige SRL nu a înregistrat venituri din activitatea principală", iar din 24 august 2012, firma a fost declarată „inactivă ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative" precum şi pentru că „nu funcţionează la sediul social declarat".

Totodată, documentul mai arată că societatea nu a depus bilanţul semestrial pentru a doua parte a anului trecut şi nici declaraţia aferentă impozitului pe profit, tot pentru anul trecut.

Preşedintele Comisiei Călăraşi, Mihai Fifor (PSD), a declarat, după încheierea şedinţei de luni, că raportul Comisiei va fi gata miercuri, după ce vor fi analizate o serie de documente solicitate de la ANAF.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…