Oprișan se însoară cu o subordonată mai tânără cu 19 ani, aflată la al doilea pesedist

Oprișan se însoară cu o subordonată mai tânără cu 19 ani, aflată la al doilea pesedist

Fostul președinte pentru 20 de ani al Consiliului Județean Vrancea, Marius Oprișan, în prezent vicepreședinte, se căsătorește, duminică, a doua oară, cu o directoare din cadrul aceleiași instituții.

Marius Oprișan, actual vicepreședinte al CJ Vrancea, în vârstă de 55 de ani, se căsătorește cu Mihaela Arbănaș, director al Direcției de Dezvoltare și Promovare din cadrul instituției, relatează Antena 3.

Cea de-a doua soție a lui Marian Oprișan este cu 19 ani mai tânără decât el, dar este și ea la a doua căsătorie. Căsătoria a fost programată la Primăria Boloteşti, unde locuieşte fostul baron, iar petrecerea de nuntă va avea loc pe domeniile de la Panciu, unde sunt aşteptați politicieni, dar şi alte personalităţi.

Marian Oprişan a mai fost însurat în anii 90 cu Ofelia, scrie Antena 3, o ingineră textilistă de care a divorţat în anul 2003 și cu care are o fiică. Pe site-ul CJ Vrancea, el apare drept necăsătorit, cu un copil. El a devenit vicepreședinte al CJ Vrancea, tot din partea PSD, după ce a pierdut anul trecut alegerile pentru funcția de șef al instituției, pe care a ocupat-o timp de 20 de ani.

Ce avere are a doua soție

Mihaela Arbănaș a mai fost căsătorită, cu un lider PSD dintr-o comună de lângă Focșani, împreună cu care doi copii, o fată și un băiat.

Are un depozit bancar de 300.000 de lei și două terenuri, unul agricol în Suraia, Vrancea, unde are și domiciliul, și unul, intravilan, în Tunari, Ilfov, conform declarație ide avere depusă în acest an. Potrivit documentului citat, ea a acordat un împrumut de peste 125.000 unei persoane.

Anul trecut, când se numea Vasilescu, a cîștigat de la CJ Vrancea aproape 110.000 de lei, și în calitate de consilier la Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), aproape 56.400 de lei.



populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”