Oprișan: Dosarul "Referendumul" este unul politic; în SUA, cetățenii sunt aduși la vot cu autocarul
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a declarat luni că dosarul "Referendumul" este unul politic și există democrații consolidate, cum ar fi SUA, unde alegătorii sunt aduși cu autocarul la vot, fără ca acest lucru să fie o ilegalitate.
Marian Oprișan a fost audiat luni de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitate de martor, în dosarul "Referendumul", în care este judecat ministrul Liviu Dragnea.
În timpul audierii, Oprișan a făcut precizări cu privire la modul în care organizația județeană Vrancea a PSD și-a mobilizat activul de partid în ziua referendumului din 2012, precum și la aplicația informatică folosită de PSD pentru a contabiliza prezența la vot.
Astfel, Marian Oprișan a declarat că el și colegii săi de partid din Vrancea nu și-au făcut decât datoria, "aceea de a participa activ pentru a stimula participarea cetățenilor la vot".
El a precizat că, la nivelul județului Vrancea, PSD și-a creat structuri pentru fiecare secție de votare din orașe, iar membrii de partid au avut misiunea să meargă din casă în casă pentru a convinge alegătorii să iasă la vot.
Asemenea structuri există și în alte județe, Oprișan oferind ca exemplu Bacău, Teleorman sau Vâlcea.
"Majoritatea organizațiilor de partid au asemenea structuri în jurul secțiilor de votare din orașe și municipii. Practic, un responsabil de scară își cunoaște vecinii și în ziua votului merge din casă în casă și le spune că e de datoria lor să voteze. În democrațiile consolidate, precum în SUA, cetățenii sunt aduși în mod organizat cu autocarul. Vine autocarul, oprește la 500 de metri de secția de votare, iar activistul republican sau democrat face prezența. La noi impropriu se numește turism electoral", a spus Oprișan.
Șeful CJ Vrancea le-a explicat judecătorilor că o aplicație informatică pentru a indica prezența la vot, asemănătoare cu cea de la PSD, a fost folosită și de PDL la alegerile parlamentare din 2008 și prezidențiale din 2009, chiar cu ajutorul STS.
Oprișan a mai spus că el nu a organizat nicio tombolă în ziua votului și nici nu s-a conformat sugestiilor venite de la structura centrală a PSD, pentru că se bazează mai mult pe experiența sa politică.
"Pentru consolidarea statului de drept, acest dosar este o jignire la adresa judecătorilor, pentru că este un dosar politic. Liviu Dragnea nu a încălcat legea. Am stabilit împreună să ne facem datoria față de România", a adăugat Oprișan.
Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de procurorii DNA pe 7 octombrie 2013 pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, în calitate de secretar general al PSD, Liviu Dragnea, cu ocazia organizării și desfășurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influența și autoritatea sa în partid în scopul obținerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianța politică din care făcea parte formațiunea reprezentată de inculpat, și anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obținute în alte condiții decât cele legale.
În acest sens, potrivit procurorilor, Liviu Dragnea a coordonat un mecanism complex, în care a implicat mai multe persoane asupra cărora avea influență în virtutea funcției pe care o deținea, având ca scop fraudarea rezultatelor privind participarea la vot.
"Ca un prim pas, Liviu Dragnea, în calitate de secretar general al partidului pe care îl reprezenta, dar și de coordonator al campaniei electorale, a emis două adrese, la 12 și 13 iulie 2012, destinate organizațiilor județene de partid, respectiv președinților și directorilor de campanie, dar și primarilor din țară ai acelui partid, adrese prin care, pentru obținerea participării la vot a alegătorilor, în proporție de 60%, li se solicita să ia măsuri incriminate de către Legea nr. 3/2000 (în fapt, promisiuni de foloase materiale în scopul de a determina alegătorii să voteze) și, de asemenea, să propună prefecților înființarea de secții de votare în stațiunile turistice, care nu sunt ele însele unități administrativ-teritoriale", arată DNA.
În paralel, el a coordonat un sistem informatic complex, prin intermediul căruia a transmis mesaje, ordine și recomandări legate de stimularea participării cetățenilor la vot prin mijloace interzise de lege către coordonatorii județeni de campanie/primarii/activiștii de partid, mai precizează DNA. AGERPRES