Oprescu, la tribunal: Eu nu o să recunosc niciodată acuzațiile, pentru că nu sunt adevărate
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a declarat miercuri că nu va recunoaște niciodată faptele pentru care a fost trimis în judecată de DNA, susținând că aceste acuzații nu sunt adevărate.
"Eu nu o să recunosc niciodată acuzațiile acestea, pentru că nu sunt adevărate. Poziția asta am avut-o încă de la început, în toate instanțele la care m-am prezentat. Înțeleg să mă lupt pentru adevăr. O să dau declarație în proces și vă rog să vă aduceți aminte că o confruntare a fost refuzată la DNA de ceilalți inculpați", a spus Oprescu, la Tribunalul București, unde s-a desfășurat un nou termen în procesul în care este judecat pentru luare de mită.
Declarația lui Oprescu vine după ce patru persoane inculpate în acest dosar și-au recunoscut vinovăția și au cerut miercuri tribunalului să fie judecați prin procedură simplificată.
Este vorba de Corneliu Bogdan Popa și Florin Șupeală, foști directori ai Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești, Romeo Albu și Claudiu Bengalici — administrator al unei societăți comerciale.
În schimb, Sorin Oprescu a exclus să fie judecat prin procedura simplificată, declarând că este nevinovat și dorește să dovedească acest lucru.
Tot acum, au refuzat să își recunoască faptele Mircea Constantinescu — fost director al Direcției din Primăria Capitalei, Ruxandra Petroi — director general al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești — și Ion Niță, urmând ca aceștia să fie audiați în instanță la termenele următoare.
În schimb, Cristian Stanca, fostul șofer al lui Oprescu, a anunțat că dorește mai întâi să se sfătuiască cu avocatul său și va da un răspuns la termenul următor.
Dezbaterile în cadrul acestui proces vor fi reluate la data de 22 iunie.
Potrivit DNA, în perioada 2013 — 2015, un grup bine organizat, la care a aderat și Sorin Oprescu, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.
Pe 5 septembrie 2015, Sorin Oprescu a primit la locuința sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncovenești, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupție.
AGERPRES