Opoziţia rusă doreşte să organizeze un amplu protest anti-Putin pe 29 februarie

Opoziţia rusă doreşte să organizeze un amplu protest anti-Putin pe 29 februarie

Opoziţia rusă a anunţat luni că intenţionează să organizeze un amplu protest la finalul lunii februarie împotriva schimbărilor constituţionale propuse de către preşedintele Vladimir Putin, care în opinia opoziţiei sunt menite să îi asigure acestuia conducerea ţării pe viaţă, transmite Reuters.

Într-o decizie surprinzătoare, Putin (67 de ani) a dezvăluit săptămâna trecută un plan de reformare a sistemului politic rus care a dus la demisia premierului Dmitri Medvedev şi a guvernului său.

Schimbările dorite de Vladimir Putin, care amendează Constituţia pentru a crea noi centre de putere în afara Kremlinului, sunt considerate de mulţi drept o încercare a actualului preşedinte al Federaţiei Ruse de a-şi extinde pârghiile puterii şi după expirarea actualului său mandat, ce expiră în 2024.

Politicianul Ilia Iaşin a anunţat luni ceea ce el a numit planuri coordonate ale opoziţiei pentru organizarea, la 29 februarie la Moscova, a unui marş de protest contra iniţativelor lui Vladimir Putin.

''Societatea are nevoie de un protest masiv şi veritabil. Va fi un marş politic, al cărui principal obiectiv va fi să ceară rotaţia puterii şi să protesteze contra uzurpării puterii'', a subliniat Iaşin.

El a precizat că protestul este susţinut de mai multe grupări de opoziţie, precum Fundaţia Anti-Corupţie a politicianului de opoziţie Aleksei Navalnîi. Acesta a publicat pe social media mesajul lui Ilia Iaşin.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”