Opozantul rus Alexei Navalnîi a postat pe Instagram o fotografie cu el mergând

Opozantul rus Alexei Navalnîi a postat pe Instagram o fotografie cu el mergând

Politicianul rus de opoziţie Alexei Navalnîi este văzut coborând scările într-o fotografie postată sâmbătă pe contul său de Instagram , la cinci zile după ce spitalul din Berlin unde este internat a anunţat că a fost deconectat de la aparatul de ventilare pulmonară şi poate respira singur, relatează Reuters.

"Să vă spun cum merge recuperarea. Este deja un drum clar, deşi e unul lung", a scris Navalnîi.

Într-o postare ulterioară, el a precizat că încă nu îşi poate folosi telefonul şi are dificultăţi să-şi toarne apă în pahar sau să urce scări din cauză că îi tremură picioarele.

"Mai sunt multe probleme de rezolvat, însă medicii extraordinari de la Spitalul Charite au rezolvat-o pe cea mai importantă", a scris opozantul.

"M-au transformat dintr-o 'fiinţă umană vie tehnic' în cineva care mari şanse să devină un om care poate da scroll pe Instragram şi înţelege fără să se gândească la ce să dea like", a adăugat el.

Navalnîi, principalul critic al preşedintelui rus Vladimir Putin şi un proeminent militant anti-corupţie, s-a îmbolnăvit în timpul unui zbor intern din Siberia pe 20 august şi a fost transportat în Germania pentru tratament, în comă indusă, două zile mai târziu.

Teste de laborator realizate separat în Germania, Franţa şi Suedia au ajuns la concluzia că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, creat de sovietici în anii '70. Liderii europeni au cerut o explicaţie din partea Kremlinului, care neagă orice implicare.AGERPRES


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Povestea mai puțin știută a lui Horațiu Potra