Operațiunile aeriene ale Rusiei în Siria au fost planificate cu luni de zile înainte (ministru sirian)

Operațiunile aeriene ale Rusiei în Siria au fost planificate cu luni de zile înainte (ministru sirian)

Loviturile aeriene rusești din Siria au fost planificate cu luni de zile înainte și vor avea succes datorită coordonării lor cu armata siriană, a declarat luni șeful diplomației siriene Walid al-Muallem, citat de agenția de presă oficială siriană Sana, relatează Reuters. 'Fără îndoială, Rusia va câștiga această cursă', a declarat Walid al-Muallem într-un interviu acordat canalului libanez al-Mayadeen și preluat de Sana.

'Nu am absolut nicio îndoială și motivul din spatele acestui fapt este practic și simplu, este pentru că Rusia se coordonează cu Armata Arabă Siriană, care este singura forță din Siria ce luptă împotriva terorismului', a mai spus al-Muallem, precizând că Rusia a stabilit un centru în Irak, cu implicarea Siriei și a Iranului, pentru a-și coordona acțiunile și pentru a face schimb de informații.

Ministerul rus al Apărării a anunțat luni că aviația rusă a întreprins 25 de raiduri aeriene în ultimele 24 de ore în Siria, iar printre obiectivele distruse în cadrul acestora figurează un nod de comunicații al grupării jihadiste Statul Islamic în provincia Homs și un centru de comandă în apropierea orașului Al-Rastan, provincia Hama.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, a reiterat faptul că operațiunea aeriană a Rusiei în Siria are drept scop sprijinirea armatei siriene și vizează 'teroriștii' și 'extremiștii' de acolo. AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!