Operațiunea „Jupiter”: 110 percheziții în toată țara. 454 de mandate de aducere vor fi puse în executare
Inspectoratul General al Poliției Române și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție continuă operațiunea ”Jupiter”, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.
Percheziții ale polițiștilor în 110 locații din țară FOTO: Arhivă
Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează luni dimineață, 110 percheziții domiciliare și pun în executare 54 de mandate de aducere în cazul unor persoane implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.
Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrafacere, contrabandă, înșelăciune, delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
”Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel”, potrivit Poliției Române.
Polițiștii promit că pe parcursul zilei vor veni cu informații despre evoluția anchetei.
Sursa: adevarul.ro