Operațiune judiciară româno-franceză: 15 români suspectați de numeroase furturi din transporturi de marfă în Franța, arestați
Un număr de 15 români suspectați că ar fi participat la numeroase furturi din transporturi de marfă în Franța au fost arestați miercuri în România în cadrul a două cereri de asistență reciprocă penală internațională, a anunțat joi seara jandarmeria franceză, preluată de AFP.
*DIICOT: Percheziții într-un dosar privind furturi de produse cosmetice de lux săvârșite în Franța
Această operațiune judiciară de mare amploare, realizată cu ajutorul anchetatorilor francezi, survine arestării în flagrant delict în Franța, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, a altor șase cetățeni români aparținând aceleiași organizații criminale, a precizat jandarmeria, într-un comunicat.
Persoanele reținute sunt suspectate că ar fi comis "circa 15 furturi din transporturi de produse cosmetice pe întreg teritoriul național", cu un prejudiciu estimat la "peste 4 milioane de euro".
Conform jandarmeriei franceze, suspecții erau organizați în comandouri, utilizând inclusiv sisteme de geolocalizare pentru a supraveghea țintele identificate în vecinătatea platformelor logistice specializate în transportul de cosmetice. După ce era furată, marfa părăsea Franța la bordul unor vehicule utilitare.
"Deosebit de bine organizată", această structură criminală se baza pe "o multitudine de hoți, specialiști în logistică și contractori, toți de naționalitate română", potrivit sursei citate.
În cadrul operațiunii de miercuri, aproape 200 de polițiști români, asistați de anchetatori din Limoges și Toulouse (sud-vest), au procedat la reținerea a 15 persoane din șase regiuni ale României.
La finalul audierilor, "13 persoane au fost plasate în arest în așteptarea extrădării în vederea executării a 13 mandate europene de arestare". Acestea sunt suspectate de "furturi în grup organizat, constituire de grup infracțional și tăinuire".
"Ceilalți șase infractori români arestați în Franța vor fi prezentați în fața judecătorului principal în următoarele zile", a mai precizat jandarmeria franceză.
AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Adrian Dădârlat)