OMV Petrom estimează o scădere a cererii de carburanţi cu 45% în al doilea trimestru

OMV Petrom estimează o scădere a cererii de carburanţi cu 45% în al doilea trimestru

OMV Petrom estimează o scădere a cererii de carburanţi cu 45% în al doilea trimestru din acest an şi cu 20% pentru tot anul, iar în ceea ce priveşte gazele naturale reducerea ar putea fi de 10-20%, a declarat miercuri directorul general al OMV Petrom, Christina Verchere, într-o conferinţă de presă în care au fost prezentate rezultatele financiare ale grupului.

"Pe partea de carburanţi, în al doilea trimestru, vedem o scădere de 45% şi o scădere de 20% pentru tot anul. În primul rând, am redus rata de utilizare a rafinăriei la un pic peste 80%, poate va fi 85% pentru tot anul. Aceasta ne permite să prelucrăm ţiţei românesc, din producţie proprie. Avem planificată o închidere a rafinăriei în a doua jumătate a anului, la Petrobrazi. Deci, avem încredere că putem avea un echilibru bun între cerere şi ofertă pe partea de carburanţi. Dar, bineînţeles, aceasta depinde şi de capacitatea de depozitare de ţiţei şi de produse petroliere, dar şi de abilitatea noastră de a duce produse şi pe alte pieţe dacă este necesar. Pe partea de gaze, estimăm o scădere de 10-20% a cererii. Per total, România era un importator net de gaze. Există şi, bineînţeles, rezerve înmagazinate, iar pe partea de energie vedem o reducere şi poate că reducerea va fi de 5% până la 10%", a spus Christina Verchere, răspunzând unei întrebări.

În altă ordine de idei, şeful OMV Petrom a precizat că, în ceea ce priveşte amprenta operaţională, aceasta include două aspecte: în primul rând capacitatea de a opera şi de a satisface cererea, apoi componenta economică.

"La un moment dat, nu este logic ca partea economică să nu funcţioneze. Dacă, totuşi, pe fondul reglementărilor economice, va trebui să facem nişte revizuiri, trebuie să fim flexibili. Acestea sunt aspecte temporare. În acest moment credem că al doilea trimestru va fi cel mai dur, dar nu credem că situaţia se va perpetua pe tot parcursul anului. Oricum, trebuie să analizăm situaţia şi să ne adaptăm în consecinţă. Nu vreau să minimalizăm situaţia cu care ne confruntăm. Noi ne optimizăm în mod constant. Facem asta şi în situaţii normale şi cu atât mai mult în această perioadă de criză", a explicat Christina Verchere. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!