Omul finanțelor OMV, vizită intempestivă la București

Omul finanțelor OMV, vizită intempestivă la București

Reinhard Florey, CFO (Chief Financial Officer) OMV Austria, a făcut joi o vizită neprogramată la București pentru a se întâlni cu conducerea OMV Petrom, deținută de compania de stat austriacă, au declarat pentru Newsweek Români a surse din din industria de profil.

Singurul subiect de la întâlnirea de astăzi este cel referitor la refuzul OMV Petrom de a plăti taxa de solidaritate instituită prin regulament european la nivelul întregii Uniuni Europene după anunțul de acum mai bine de o săptămână al companiei că nu va plăti această taxă al cărei cuantum depășește 1 miliard de Euro.

OMV a anunțat totuși că va plăti această taxă în Austria în valoare de 150 milioane Euro.

În urma acestui anunț al OMV Petrom, ministrul finanțelor publice, Adrian Câciu, a declarat că a cerut un punct de vedere al Comisiei Europene în privința modului în care se aplică regulamentul european 2022/1854 al Consiliului din 06.10.2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea prețurilor ridicate la energie.

Plătesc sau nu?

Guvernul a transpus prin Ordonanța de Urgență adoptată la sfârșitul lui decembrie 2022 regulamentul european.

Mărul discordiei dintre austrieci și statul român îl reprezintă pragul de 75% din cifra de afaceri în sectorul țițeiului, gazelor naturale, cărbunelui și rafinăriilor peste care urmează să fie plătită această taxă de solidaritate.

„Ne așteptăm ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022”, susțineau într-un comunicat către Bursa de Valori București oficialii companiei.

La rândul lor atât ministrul finanțelor, Adrian Câciu, dar și șeful ANAF, au susținut că OMV Petrom se încadrează și că va plăti această taxă de solidaritate.

“Înainte de a se aproba ordonanţa, consultările cu Comisia s-au referit la complementaritatea acţiunilor Guvernului în sensul în care ceea ce s-a stabilit deja să nu fie exclus dacă introduci noua contribuţie de solidaritate pentru că vizează până la urmă şi tipuri de venituri diferite. Unele sunt venituri excedentare şi avem contribuţia la fondul de tranziţie energetică şi altele sunt supraimpozitări ale profitului din care se deduc anumite cheltuieli. Şi răspunsul Comisiei a fost că ele sunt complementare şi pot funcţiona împreună, Sunt foarte sigur că nu există posibilitatea ca OMV Petrom să nu se încadreze în acea cifră de afaceri”, afirma Câciu.

ANAF zice că se plătește

Aceleași garanții că OMV Petrom va plăti această taxă le dădea și șeful Fiscului: ”Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm, începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă. Pentru noi toate companiile sunt egale şi vom face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi avem, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze (în prevederile Ordonanţei, nr) şi să nu scape niciuna fără să plătească această contribuţie. Şi dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa de atenţia noastră şi vom face toate demersurile pentru a recupera aceşti bani”.

OMV Petrom a raportat pe primele nouă luni ale lui 2022 o cifră de afaceri de trei ori mai mare față de perioada similară a lui 2021, 44,2 miliarde lei, și un profit net de cinci ori mai mare față de aceeași perioadă a anului precedent, 9,3 miliarde lei.


populare
astăzi

1 Cine și ce a urmărit? / Citiți aceste cifre și apoi decideți voi la ce manipulare am fost supuși în ultimele 30 de zile

2 Uite o informație interesantă despre exit-poll-urile de duminică ...

3 VIDEO Dragnea, anunț surprinzător în privința votului său pentru viitorul președinte

4 Voi ați citit asta? / Practic, la faza cu „racheta balistică intercontinentală” a Rusiei, ucrainenii au mințit și americanii au știut...

5 VIDEO Surprinzătorul motiv pentru care Ucraina a atacat cu drone fabrica de maioneză EFKO din Belgorod