Omul de ştiinţă britanic Ian Wilmut, şeful echipei care a clonat oaia Dolly, a murit la 79 de ani
Omul de ştiinţă britanic Ian Wilmut, a cărui echipă a intrat în istorie cu prima clonare reuşită a unui animal, oaia Dolly, a murit la vârsta de 79 de ani, a anunţat luni fosta sa universitate, relatează AFP, citată de Agerpres.
Ian Wilmut și oaia clonată ed. ac.uk
Oaia Dolly a fost primul mamifer care a fost clonat dintr-o celulă adultă, o descoperire în domeniul cercetării animale şi medicale.
Reușita a reprezentat un progres care „a transformat gândirea ştiinţifică la acea vreme'', potrivit declarațiilor făcute atunci de Peter Mathieson, un oficial al universităţii, într-un comunicat care îi aduce un omagiu lui Ian Wilmut.
Echipa de la Institutul Roslin, din cadrul Universităţii din Edinburgh, Scoţia, care a clonat-o pe Dolly în 1996 a fost condusă de Ian Wilmut.
Britanicul s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani.
Wilmut suferea de boala Parkinson și sprijinea din 2018 cercetările în legătură cu această boală neurodegenerativă.
Metoda de clonare folosită cu Dolly a fost replicată în 2005 cu câini clonaţi în Coreea, apoi în 2018 de oamenii de ştiinţă chinezi cu maimuţe.
Dolly s-a născut după 276 de tentative de clonare
Oaia numită Dolly, s-a născut la 5 iulie 1996, potrivit nms.ac.uk.
Naşterea ei a fost dezvăluită de institutul de cercetări scoţian abia la 22 februarie 1997, în revista „Nature”. Evenimentul a generat senzaţie în lumea întreagă, dar şi un imens scandal pe tema clonării. Dolly a demonstrat abilitatea oamenilor de a controla, repara şi amplifica forţele naturii, potrivit Agerpres.
Dolly s-a născut după 276 de tentative de clonare (recoltându-se ovule de la circa 40 de oi donatoare) care au produs un mare număr de animale anormale. Dintre cele 40 de ovule s-au obţinut doar 29 de embrioni, care au început să se dezvolte în uter în numai 10 cazuri. Doar Dolly a ajuns să se nască, restul embrionilor murind în diferite stadii de evoluţie. Oaia Dolly a devenit realitate prin transplantarea nucleului unei celule prelevate din ugerul unei oi adulte (şase ani) din rasa Finn Dorsett în ovulul denuclearizat al unei mame-gazdă din rasa de oi scoţiene cu faţa neagră.
Sursa: adevarul.ro