Omul de afaceri Valentin Vișoiu a recunoscut mita dată deputatului Theodor Nicolescu (motivare dosar ANRP)
Omul de afaceri argeșean Valentin Vișoiu, cercetat în mai multe dosare instrumentate de DNA, a formulat un denunț în care susține că i-a dat mită deputatului Theodor Nicolescu, la cererea acestuia, pentru soluționarea favorabilă a unor dosare privind drepturi litigioase, se arată în motivarea arestării preventive a inculpaților din dosarul ANRP.
Vișoiu spune că mita a fost dată în perioada 2007 — 2008, când Theodor Nicolescu ocupa funcția de vicepreședinte al ANRP.
"Dosarul de urmărire penală cuprinde denunțul formulat de una dintre persoanele ce a fost beneficiar al supraevaluărilor, numitul Vișoiu Valentin, care arată că, 'pentru soluționarea favorabilă a trei dosare privind drepturi litigioase, Nicolescu Theodor-Cătălin, în calitate de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, i-a pretins 5% din totalul acțiunilor care urmau a fi obținute în baza titlurilor de conversie obținute, în schimbul sprijinului acordat pentru soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor'", se precizează în motivarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție privind arestarea lui Horia Georgescu și a altor inculpați din dosarul ANRP.
Potrivit susținerilor lui Vișoiu, Theodor Nicolescu i-a promis, în cadrul unei întâlniri care a avut loc spre sfârșitul anului 2007, că, dacă va achiziționa drepturi litigioase din dosare aflate la ANRP, îl va ajuta ca respectivele dosare să treacă prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD). În schimbul acestui sprijin, Nicolescu urma să primească 5% din totalul numărului de acțiuni primite ca despăgubire sau echivalentul în bani al acestora, indiferent de prețul la care erau tranzacționate.
Valentin Vișoiu a relatat că, în perioada 2007 — 2008, a achiziționat drepturi litigioase în trei dosare, care au primit de la CCSD decizii de acordare a despăgubirilor. Omul de afaceri i-ar fi dat lui Theodor Nicolescu, pentru două dosare 800.000 de euro și aproximativ 350.000 de lei, iar în cazul unui dosar a încheiat un contract de comision fictiv, în baza căruia a virat o altă sumă de bani, în lei.
Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut pe 19 martie sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul lui Theodor Nicolescu, urmărit penal în dosarul ANRP pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită și a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
"În cursul anului 2008, inculpatul Nicolescu Theodor-Cătălin, împreună cu ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/ 2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire", se arăta într-un comunicat al DNA.
DNA mai preciza că, în cursul anului 2007, Nicolescu Theodor-Cătălin, care la momentul respectiv deținea funcția de vicepreședinte al ANRP și calitatea de membru al CCSD, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la ANRP. În schimbul banilor, Nicolescu urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire. AGERPRES