Omul de afaceri Horia Simu va fi eliberat din închisoare în urma unei decizii a Instanţei Supreme

Omul de afaceri Horia Simu va fi eliberat din închisoare în urma unei decizii a Instanţei Supreme

Omul de afaceri Horia Simu va fi eliberat din închisoare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, vineri, suspendarea executării pedepsei în dosarul în care acesta a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă.

Este vorba de dosarul în care fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost achitată, iar fostul şef al ANAF, Şerban Pop, a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare. Acesta din urmă a fost deja eliberat, joi, tot în urma unei decizii a Instanţei Supreme de suspendare a executării pedepsei.

Potrivit DNA, în 2014, Şerban Pop a primit de la Horia Simu suma totală de 230.000 de euro (cash şi sub forma a două contracte de consultanţă judiciară), pentru a interveni la nivelul conducerii DIICOT în scopul soluţionării favorabile a unui dosar penal care îl privea pe omul de afaceri. O parte din aceşti bani ar fi ajuns la Alina Bica, prin intermediul lui Ionuţ Mihăilescu, la acea dată consilierul ei.

"La 8 noiembrie 2014, Alina Bica, în calitate de procuror şef al DIICOT, a primit, pentru sine, în mod indirect, printr-un intermediar (denunţător în cauză), suma de 17.500 de euro din totalul sumei de 20.000 de euro, pe care acesta din urmă, în calitate de interpus, a primit-o de la Şerban Pop. Suma de 20.000 de euro a reprezentat o parte din totalul sumei de aproximativ 230.000 euro ce a fost dată de omul de afaceri în tranşe, pe parcursul a opt luni, în cursul anului 2014, inculpatului Pop, pentru ca acesta să o remită în scopul menţionat", susţin procurorii.

DNA precizează că, în schimbul banilor primiţi, Alina Bica a determinat înlocuirea procurorului de caz şi a efectuat presiuni asupra unui alt subordonat de-al său (care, potrivit probelor administrate în cauză, a acţionat fără vinovăţie), în scopul pronunţării unei soluţii de clasare în dosarul în care se desfăşurau acte de urmărire penală faţă de Simu, lucru care s-a şi întâmplat ulterior. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…