Omul de afaceri Gruia Stoica vrea eliberarea pentru că este postul Paştelui: „Este ireal ce se întâmplă”

Omul de afaceri Gruia Stoica vrea eliberarea pentru că este postul Paştelui: „Este ireal ce se întâmplă”

UPDATE Omul de afaceri Gruia Stoica, acuzat de fapte de corupţie, va rămâne în arest, a hotărât Curtea de Apel Bucureşti (CAB).

UPDATE „Sunt un om de familie, (..) tot ceea ce am construit a fost pentru ceilalţi oameni. Tot efortul pe care l-am făcut în viaţă s-a redus la 10 minute de înregistrate ambientală. (...) Este ireal ce se întâmplă”, a spus Stoica, în faţa judecătorilor.

Omul de afaceri care controlează Grupul Feroviar Român (GFR) a precizat că discuţia pe care a purtat-o cu avocatul Doru Boştină a fost una „ipotetică” şi a catalogat drept „utopie” faptul că i-ar fi dat acestuia trei milioane de euro pentru a afla preţul pe care îl va cere CFR Marfă la o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia.

Tot la procesul în care s-a discutat prelungirea perioadei de arestare a lui Stoica, avocatul acestuia, Viorel Roş, a ţinut să sublinieze că „un inginer nu poate să fie închis, iar un avocat să fie liber”.

„Nu cer arestarea domnului Boştină, ci acelaşi tratament pentru Gruia Stoica. E mai periculos domnul Gruia Stoica, care a renunţat la toate funcţiile pe care le deţinea, decât domnul Doru Boştină? Cu siguranţă că nu”, a spus avocatul, în faţa instanţei.

Apărătorul lui Gruia Stoica a adăugat că Stoica şi-a dat demisiile din toate funcţiile de conducere pe care le deţinea, motiv pentru care nu mai este un pericol public.

Curtea de Apel Bucureşti urmează să decidă dacă Gruia Stoica va fi cercetat în continuare în stare de arest sau în libertate.

Pe 12 februarie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au decis trimiterea în judecată a lui Gruia Stoica pentru trafic de influenţă.

Procurorii anticorupţie susţin că Stoica i-ar fi dat avocatului Doru Boştină trei milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia (CEO), la care participa şi GFR.

Potrivit anchetatorilor, în luna mai 2013, Complexul Energetic Oltenia (C.E.O.) S.A. Târgu Jiu, a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect „Servicii de transport feroviar de cărbune” pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Drept urmare, pe 17 ianuarie anul acesta, C.E.O. a transmis invitaţii de participare la procedura de licitaţie, cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante, mai multor societăţi, între care către „C.F.R. Marfă” SA şi SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, mai arată sursa citată.

Licitaţia avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de 3 ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA.

„Există indicii temeinice că, pe 22 ianuarie, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Doru Boştină suma de 3.000.000 euro, după ce avocatul a lăsat să se creadă că poate interveni la directorului general al „C.F.R. Marfă” S.A, unul dintre competitori, pentru a-i divulga preţul pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere, în cadrul licitaţiei”, susţin anchetatorii.

Acest demers avea ca scop, depunerea de către Grup Feroviar Român S.A., a unei oferte cu un preţ cât mai apropiat de cel propus de „C.F.R. Marfă” S.A., astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), arestat în dosarul în care este acuzat de cumpărare de influenţă, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Dosarul se află în acest moment la judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Bucureşti.

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), a fost adus miercuri seară la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, încătuşat, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie legat de o licitaţie la Complexul Energetic Oltenia. Procurorii au început urmărirea penală pe numele omului de afaceri pentru cumpărare de influnţă.

Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grupului Feroviar Român (GFR), a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Acesta a fost reţinut miercuri pentru cumpărare de influenţă. În acelaşi caz, este cercetat şi avocatul Cătălin Boştină, dar şi directorul CFR Marfă, Dragoş Drăghici. Acesta din urmă se află în comă la Spitalul Elias.

Directorul CFR Marfă, Dragoş Drăghici, menţionat în dosarul în care Gruia Stoica este urmărit penal pentru cumpărarea de influenţă, a murit. Acesta se afla internat la Spitalul Elias, după ce a suferit un atac cerebral.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…