Omul de afaceri George Moiş şi fostul şef al Finanţelor Satu Mare, reţinuţi de DNA

Omul de afaceri George Moiş şi fostul şef al Finanţelor Satu Mare, reţinuţi de DNA

Omul de afaceri George Moiş şi fostul şef al Finanţelor Satu Mare, Ioan Mircea Ardelean, au fost reţinuţi, luni, de procurorii anticorupţie, după ce firma primului ar fi renovat casa fiicei lui Ardelean, în schimbul ajutorului pentru o rambursare TVA de peste 770.000 de lei.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciului Teritorial Oradea îl acuză pe Ardelean de luare de mită, iar pe Moiş, de dare de mită. Cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Bihor, cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit anchetatorilor, în noiembrie 2013, Ioan Mircea Ardelean, în calitate de director executiv interimar al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, i-a cerut lui Gheorghe Moiş ca firma acestuia, pe cheltuiala proprie, să se ocupe de renovarea unui imobil situat în Bucureşti, deţinut de fiica lui Ardelean. "În schimbul acestui folos patrimonial, inculpatul Ardelean Ioan-Mircea l-a asigurat pe agentul economic că va face demersurile necesare atât pentru a-i fi aprobată, în regim de urgenţă, cererea de rambursare TVA, pentru suma de 771.275 lei, aferentă lunii octombrie 2013, cât şi pentru ca această sumă de bani să fie plătită în favoarea societăţii într-un termen cât mai scurt. Astfel, în baza acestei înţelegeri prealabile dintre cei doi inculpaţi, în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul Moiş Gheorghe a dispus unor angajaţi ai săi să execute lucrări de renovare, constând în achiziţia de materiale şi executarea lucrărilor de modernizare a imobilului respectiv, costul total al lucrărilor, în valoare de 23.614 lei, fiind suportat în întregime de firma acestuia", susţin procurorii, în ordonanţele de reţinere.

DNA mai precizează că la 22 decembrie 2013, cererea de rambursare a TVA depusă de firma lui Moiş a fost aprobată în întregime de funcţionarii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare. "La data de 22 decembrie 2013, a fost emisă decizia de rambursare a TVA în cuantum de 771.275 lei, act care a fost semnat de către inculpatul Ardelean Ioan Mircea, fără a fi efectuat ulterior vreun control de către inspectorii fiscali din cadrul instituţiei amintite, în ciuda faptului că societatea respectivă figura în evidenţele instituţiei cu risc fiscal ridicat", mai arată procurorii.

Anchetatorii mai suţin că la 6 decembrie 2013, după ce fuseseră demarate lucrările de renovare a casei, Moiş îi ceruse lui Ardelean ca instituţia publică pe care acesta o conducea să facă plata sumei respective până la 25 decembrie 2013. Ardelean, adaugă DNA, l-a asigurat că în 24 decembrie 2013 va fi virată acea sumă de bani în contul firmei, fapt care s-a şi întâmplat.

În acest dosar, instrumentat cu sprijinul SRI, procurorii au dispus sechestru asigurător asupra mai multor sume de bani (25.000 de euro şi 75.000 lei) şi a unor monede cu o valoare totală de circa 37.000 euro, ridicate de la Ioan Mircea Ardelean.

 


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...